Record de vânzare pentru biletele individuale la Festivalul Enescu 2017

Record de vânzare pentru Festivalul Enescu 2017: biletele pentru vedete ale muzicii clasice precum Lang Lang, Jonas Kaufmann și Anoushka Shankar s-au epuizat în câteva secunde de la punerea în vânzare

Biletele pentru Festivalul Internațional George Enescu 2017, puse în vânzare joi, 16 februarie, de la ora 10 în rețeaua Eventim au înregistrat noi cifre de vânzare record: biletele pentru recitalurile Lang Lang, Jonas Kaufmann și Anoushka Shakar s-au epuizat în câteva secunde, în timp ce biletele pentru concertele susținute de Filarmonica della Scala, alături de David Garrett, Royal Philharmonic London, cu Martha Argerich solistă și Israel Philharmonic Orchestra alături de Khatia Buniatishvili s-au epuizat în numai 10 minute de la punerea în vânzare.

Biletele individuale pentru Festivalul Enescu 2017 s-au pus în vânzare joi dimineața, de la ora 10, online pe site-ul eventim.ro, precum și în rețeaua Eventim din țară și din străinătate. Printre evenimentele pentru care s-au epuizat biletele într-un timp record se numără trei concerte din cadrul seriei Mari Orchestre ale Lumii, 11 concerte din cadrul seriei Recitaluri și Concerte Camerale și trei concerte din cadrul seriei Concertele de la Miezul Nopții.

Biletele pentru recitalurile unor superstaruri ale muzicii clasice precum pianistul Lang Lang, tenorul Jonas Kaufmann și Anoushka Shankar, prezente în premieră în Festivalul Enescu, s-au epuizat la doar câteva secunde de la punerea în vânzare. De asemenea, biletele pentru recitalurile Leonidas Kavakos, Gautier Capuçon și Maxim Vengerov s-au epuizat în scurt timp de la punerea în vânzare. Recorduri a înregistrat și vânzarea de bilete pentru concertele camerale susținute de Academy of Saint Martin in the Fields, Arpegiata Ensemble și Philharmonia London.

Din cadrul seriei Concertele de la Miezul Nopții, cel mai repede s-au epuizat biletele pentru concertele Jordi Savall, Misha Maisky și Giuliano Carmignola.

Concertele-vedetă de la Sala Palatului, din cadrul seriei Mari Orchestre ale Lumii au fost cele susținute de Filarmonica della Scala, alături de David Garrett, Royal Philharmonic London, cu Martha Argerich solistă și Israel Philharmonic Orchestra alături de Khatia Buniatishvili. Biletele pentru acestea s-au epuizat în 10 minute de la punerea în vânzare.

Anunțuri publicitare