A început „maratonul vaccinării” la Timișoara

La Timișoara a început vineri după-amiază un adevărat maraton al vaccinării. Vor fi 3 zile și 3 nopți în care se pot imuniza peste 10.000 de oameni. Oricine a împlinit 16 ani poate fi imunizat doar cu buletinul, fără să aibă nevoie de programare. 

Vaccinarea se va face cu vaccinul Pfizer, iar rapelul se va asigura printr-un maraton identic, la 21 de zile de la prima doză. Se pot vaccina persoanele care au împlinit 16 ani, dar pentru minori este necesar un acord scris al unuia dintre părinţi sau tutore legal.

Zeci de oameni s-au strâns la coadă pentru vaccinare

Zeci de oameni s-au strâns încă de la ora 15 în fața centrului temporar de vaccinare pentru Maratonul Vaccinării, care a început la ora 16, potrivit imaginilor surprinse de publicația locală tion.ro.

Sunt două căi de acces, una pentru persoanele programate și una pentru cei care vor să se vaccineze, dar nu au programări.

La intrare se face triajul epidemiologic, apoi oamenii merg la cadrele medicale care îi vaccinează. Primesc buletinul de vaccinare, după care, timp de 15 minute, stau într-o zonă de supraveghere.

„Avem 30 de fluxuri, așteptăm oamenii să vină și suntem non-stop aici. Au venit extrem de mulți oameni, mult mai devreme, nu ne așteptam. Pe platformă am avut cam 1.000 de programări. Avem peste 13.000 de doze de vaccin disponibile în aceste zile și îi așteptăm pe toți cei ce doresc să se imunizeze”, a spus coordonatoarea centrului de vaccinare, Georgiana Bobouțeanu, pentru sursa citată.