A treia noapte de proteste în Olanda

Mai multe oraşe din Olanda au fost luni, pentru a treia noapte consecutivă, scena unor proteste, după impunerea carantinei de noapte ca măsură de combatere a pandemiei de coronavirus. Cel puțin 70 de persoane au fost arestate, după ciocnirile violente dintre poliție și manifestanți, relatează Euronews.

Forţele speciale de poliţie au făcut uz de tunuri cu apă, şi grupuri de protestatari s-au produs altercaţii în oraşul-port Rotterdam, precum şi în Geleen, mică localitate din sudul ţării în apropiere de Maastricht.

Carantina de nopate a fost introdusă săptămâna trecută și este valabilă pentru intervalul 9 p.m. și 4.30 a.m.



Primarul din Rotterdam a instituit starea de urgență, cerându-le oamenilor să părăsească centrul orașului, care a devenit scena unor ciocniri între poliție și grupurile de protestatari.

Câteva magazine au fost vandalizate în sudul orașului, potrivit postului național de televiziune.

Potrivit poliției, proteste de o amploare mai mică au avut loc și în Haga și Amsterdam.

Premierul Mark Rutte a calificat violențele drept ”inacceptabile”: ”Asta nu are nimic de-a face cu dreptul de a protesta. Asta este pur și simplu un act de violență și îl vom trata ca atare”.

Olanda a înregistrat aproape un milion de cazuri de Covid-19 de la începutul pandemiei și peste 13,500 de decese, potrivit Universității Johns Hopkins.