Acordul de Brexit a fost respins pentru a 3-a oară de Parlamentul britanic

Camera Comunelor a Parlamentului britanic s-a reunit astăzi pentru a vota a treia oară acordul de Brexit negociat cu Uniunea Europeană de premierul Theresa May.

În urma numărării voturilor, acordul a fost respins cu 344 voturi împotrivă la 286 voturi pentru, cu o diferență mult mai strânsă de numai 58 de voturi pentru a întruni majoritatea.

Acordul a fost deja respins de două ori. La cea mai recentă tentativă a lui May i-au lipsit nu mai puțin de 149 de voturi ca să treacă acordul, iar intre timp situația s-a complicat și mai mult.

Pentru a avea voie să supună iar la vot acordul, Guvernul a decis să prezinte azi doar o parte a documentului – „Tratatul retragerii” -, și să excludă „Declarația politică”, cu privire la viitoarea relație cu Uniunea Europeană (UE).

Premierul Theresa May a anunțat, după aflarea rezultatului votului, că va continua lupta, fără a preciza dacă intenționează să își depună mandatul.

Într-o postare pe Tweeter, Președintele Consiliului European Donald Tusk a cerut un summit de urgență al Uniunii Europene.