Streamuri Radio Clasic

Actualitate

Acordul obţinut de România pentru dosarul Dreptului de autor în Piaţa Unică Digitală a fost validat

Actualitate 12:36

Acordul obţinut de România pentru dosarul Dreptului de autor în Piaţa Unică Digitală a fost validat de statele membre UE, arată un comunicat al Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale.

România încearcă să deblocheze unul dintre cele mai dificile dosare aflate în discuţie la nivel european, cel care priveşte Directiva Dreptului de autor în Piaţa Unică Digitală. Potrivit reprezentanţilor Ministerului Culturii, acordul politic obţinut de România, aflată la preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, cu Parlamentul European a fost validat miercuri de statele membre UE, în cadrul reuniunii Comitetului Reprezentanţilor Permanenţi (COREPER).

Susţinerea acordată de Statele Membre UE demonstrează faptul că România a reuşit să obţină un compromis echitabil, care va permite modernizarea cadrului legislativ actual în materie de drept de autor, în linie cu evoluţiile digitale. Directiva va avea un impact major atât pentru creatori, ale căror drepturi trebuie să fie pe deplin respectate, cât şi pentru cetăţenii europeni, care trebuie să profite de beneficiile aduse de Piaţa Unică Digitală. Am obţinut astăzi un succes şi vă asigur că, în continuare, va rămâne o prioritate pentru Preşedinţia României să depunem toate eforturile necesare încheierii dosarelor-cheie aflate pe agenda Uniunii Europene„, spune Ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, Valer-Daniel Breaz.

Proiectul de directivă abordează o gamă largă de chestiuni, care pot fi împărţite în trei categorii. În primul rând, este vorba despre adaptarea excepţiilor/limitărilor în materie de drepturi de autor la mediul digital şi la cel transfrontalier, astfel încât directiva introduce excepţii obligatorii de la drepturile de autor în scopul extragerii de text şi de date, al activităţilor didactice online şi al conservării şi difuzării online a patrimoniului cultural. În al doilea rând, este vizată îmbunătăţirea practicilor de acordare a licenţelor pentru a se asigura un acces mai larg la conţinut. Astfel, directiva prevede norme armonizate care ar facilita exploatarea operelor care au încetat să fie comercializate (opere aflate în afara circuitului comercial), emiterea de licenţe colective cu efecte extinse şi obţinerea drepturilor pentru filme prin intermediul platformelor video la cerere. În cel de-al treilea rând, se are în vedere realizarea unei pieţe funcţionale a drepturilor de autor, directiva introducând un nou drept pentru editorii de presă în ceea ce priveşte utilizarea digitală a publicaţiilor lor de presă. Autorii operelor incluse în publicaţiile de presă în cauză vor avea dreptul la o cotă din veniturile obţinute de editorii de presă rezultate din acest nou drept.

În ceea ce priveşte platformele de partajare de conţinut online, directiva clarifică cadrul juridic în care acestea funcţionează. Aceste platforme trebuie în principiu să obţină o licenţă pentru operele protejate prin drepturi de autor încărcate de utilizatori, cu excepţia cazului în care sunt îndeplinite anumite condiţii prevăzute în directivă.

Potrivit oficialilor români, directiva consacră dreptul autorilor şi al artiştilor interpreţi sau executanţi la o remuneraţie corespunzătoare şi proporţională în momentul acordării de licenţe sau al transferării drepturilor lor, introduce o obligaţie de transparenţă în ceea ce priveşte exploatarea operelor licenţiate şi un mecanism de ajustare a remuneraţiilor, precum şi un mecanism de soluţionare alternativă a litigiilor. Dezvoltatorii de software sunt excluşi de la aceste norme, se arată în comunicat.

 

Actualitate 2 luni ago

Nava-școală “Mircea” pornește spre New York pentru a marca Freedom250, cea de-a 250-a aniversare a Statelor Unite

În contextul în care Statele Unite se pregătesc să sărbătorească 250 de ani de...

ANM ninsori, Balea Lac zapada, Bucuresti zapada, strat de zapada, zone afectateSursă foto: Shutterstock
Actualitate 4 luni ago

Harta zăpezii: zonele din România cu cele mai mari depuneri după viscol

Ninsorile din noaptea de marți spre miercuri au generat un strat semnificativ de zăpadă...

Actualitate 4 luni ago

Reforma administrației: Bolojan detaliază măsurile și economiile planificate

Premierul Ilie Bolojan a anunțat că elementele fundamentale ale reformei administrației au fost convenite...

Actualitate 4 luni ago

Regina contractelor cu statul își extinde afacerea printr-o televiziune agricolă

Mihaela Neagu, cunoscută pentru contractele sale cu statul, devine acționară la Agro TV, o...

arad, bărbat condamnat, complicitate mama, decizia instanței, viol fiica partenereiSursă foto: Shutterstock
Actualitate 4 luni ago

Bărbat condamnat la 20 de ani de închisoare pentru violul fiicei partenerei sale

Un bărbat din Arad a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru...

Administrația Națională de Meteorologie, Cod portocaliu ninsori, ISU București, recomandări IGSU, viscol puternicSursă foto: Shutterstock
Actualitate 4 luni ago

Recomandările ISU București în urma avertizării de ninsori puternice

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a emis recomandări pentru populație, în urma avertizării...

Actualitate 4 luni ago

Volumul tranzacțiilor imobiliare din 2025: scădere semnificativă față de 2024

Volumul total al tranzacțiilor imobiliare din 2025 a fost de aproximativ 525 de milioane...

Actualitate 4 luni ago

Ministerul Justiției anunță programul interviurilor pentru procurori-șefi

Ministerul Justiției a stabilit perioada în care vor fi desfășurate interviurile pentru funcțiile de...

Actualitate 4 luni ago

Noul interes pentru fostul Sidex Galați: Investitori mari cer caietul de sarcini

Mai mulți investitori au solicitat caietul de sarcini pentru licitația combinatului siderurgic Liberty Galați,...

Actualitate 4 luni ago

Ministrul Mediului anunță reforme în Romsilva pentru combaterea tăierilor ilegale

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a declarat că speră ca săptămâna viitoare să fie adoptată...

Actualitate 4 luni ago

Nicușor Dan anunță amânarea discuțiilor despre șefii parchetelor

Președintele Nicușor Dan a declarat că discuțiile privind numirile pentru șefii parchetelor și serviciilor...

Actualitate 1 an ago

De ce nu te poți numi deștept doar pentru că ai studii superioare!?

🇳🇴🇷🇴 Norvegia vs. România: De ce nu studiile superioare fac diferența, ci mentalitatea civică...

Actualitate 1 an ago

Ultimul sondaj comandat de Nicușor Dan

George Simion și Victor Ponta, în fruntea sondajelor pentru alegerile prezidențiale      ...

Actualitate 1 an ago

Reprimarea imigrației în SUA este o criză și pentru comunitatea științifică globală

Măsurile stricte privind imigrația în Statele Unite stârnesc îngrijorare în rândul cercetătorilor din întreaga...

Actualitate 1 an ago

Olanda intenționează să își dubleze efectivele militare până în 2030

Ministerul Apărării din Olanda a anunțat recent un obiectiv ambițios de a mai mult...

Actualitate 1 an ago

Cristian Popescu Piedone ar putea părăsi conducerea ANPC

Cristian Popescu Piedone se confruntă cu posibilitatea de a pleca de la conducerea Autorității...

Actualitate 1 an ago

Judecătoria Sectorului 1, așteptată să se pronunțe asupra contestației lui Călin Georgescu privind controlul judiciar

Judecătoria Sectorului 1 urmează să se pronunțe luni asupra contestației formulate de Călin Georgescu...

Actualitate 1 an ago

Bolojan a plecat la Londra cu un avion de linie

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost surprins călătorind la clasa economic într-un...

Actualitate 1 an ago

Ilie Bolojan, la Summitul liderilor privind Ucraina: România susține un dialog transatlantic pentru securitate și stabilitate

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, participă duminică la Summitul liderilor privind Ucraina, organizat...

Actualitate 1 an ago

Ucraina după vizita dezastruoasă a lui Zelensky la Washington: Unitate în fața incertitudinii

Indiferent dacă președintele Volodimir Zelensky a fost prins într-o capcană diplomatică sau dacă ar...

Actualitate 1 an ago

Protest AUR în București: Participare redusă și incidente de securitate

Mitingul organizat sâmbătă de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) în Piața Universității din București...

Actualitate 1 an ago

Protest AUR la București: Miting împotriva Guvernului Ciolacu și marș spre Piața Victoriei

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a organizat sâmbătă un miting în Piața Universității, urmat...

Actualitate 1 an ago

Reacții din România și Moldova după disputa Trump-Zelensky: Îngrijorări privind securitatea regională

Întâlnirea tensionată dintre președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, și omologul său american, Donald Trump, continuă...

Actualitate 1 an ago

Administrația Trump schimbă strategia cibernetică: Rusia, scoasă de pe lista amenințărilor

Administrația Trump a semnalat public și privat că nu mai consideră Rusia o amenințare...