Actorii Ion Dichiseanu şi Irina Ionescu, invitaţi speciali la al 16-lea Cineclub FILM

Vineri, 2 iunie, de la ora 19.00, la Sala Eforie (Jean Georgescu) a Cinematecii Române din Bucureşti va avea loc cea de-a 16-a ediţie a Cineclubului FILM.

În cadrul acestei ediţii, va fi proiectat, de pe peliculă (35mm), un alt titlu notabil al istoriei filmului românesc, „Dincolo de barieră” (1965) de Francisc Munteanu, o adaptare a piesei de teatru „Domnişoara Nastasia” de George Mihail Zamfirescu. Evenimentul va fi prezentat de criticul şi istoricul de cinema Călin Căliman.

Invitaţii speciali ai evenimentului sunt actorii Ion Dichiseanu, interpretul lui Vulpaşin din film, şi Irina Ionescu, interpreta domnişoarei Nastasia. La eveniment vor mai fi prezenţi redactorul şef al revistei FILM, criticul şi profesorul de cinema Dana Duma, precum şi redactori şi colaboratori ai publicaţiei editate de UCIN, după cum informează un comunicat de presă emis de Cineclub FILM.

Cineclubul FILM este o serie de evenimente, apărută la începutul anului 2015,(proiecţii speciale cu filme româneşti remarcabile, prezentate în copii noi sau restaurate şi însoţite de discuţii cu invitaţi) organizată de Arhiva Naţională de Filme – Cinemateca Română în colaborare cu revista FILM, publicaţie trimestrială a Uniunii Cineaştilor din România (UCIN).