Vânzările de artă ale anului 2019 au fost marcate de întrecerea între prețurile record înregistrate de impresioniști, lucrări din anii ´60 și artiști contemporani. Licitațiile par...
Gabriela Firea a anunțat oficial, în prima zi din an, că va candida pentru un nou mandat la Primăria Capitalei, pentru că ”și-a făcut datoria” față...
Deși în Moscova ningea, de obicei, încă din octombrie, acum rușii s-au văzut nevoiți să aducă zăpadă artificială pentru un spectacol de snowboard care va avea...
Incendiile din Australia se agravează pe zi ce trece. Focul continuă să înghită o suprafață tot mai mare în sud-estul țării, iar fumul a ajuns tocmai...
Anul 2020 o aduce în România, pentru prima dată, pe Celine Dion, care va susţine un concert extraordinar, pe 29 iulie, pe Arena Naţională, în cadrul...
Actriţa Brânduşa Zaiţa Silvestru, personalitate a lumii teatrului de păpuşi şi marionete, a murit sâmbătă, la vârsta de 86 de ani. „Aseară, doamna Brânduşa Zaiţa Silvestru...
Pe lângă faptul că nivelul crescut al dioxidului de carbon afectează clima Pământului prin creșterea temperaturilor, gazul are, de asemenea, efecte directe asupra creierului uman. Se...
Trupe şi artişti de succes ai anilor ’80-’90 şi 2000 din România, Republica Moldova, Germania şi Statele Unite se reunesc, marţi, pe scena „Revelion 2020. Disco...
Serviciul Omoruri din cadrul Poliţiei Capitalei a preluat dosarul pacientei care a murit duminică seară după ce a luat foc pe masa de operație la Spitalul...
De la ora 18.00, Radio Clasic transmite „Crăciunul pe meridiane” cu Irina Hașnas (durată 3 ore), în reluare mâine, de la ora 10. Sărbători fericite!