Ministrul Nelu Tătaru a transmis, joi seara, un avertisment dur: România ar putea ajunge în situația disperată care, acum câteva luni, se înregistra în Italia sau...
Ansamblul Musica Ricercata, alături de muzicieni din Orchestra de Tineret a Uniunii Europene (European Union Youth Orchestra), cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național (AFCN), Borsec și...
Continuă și astăzi cea de-a opta ediție a Festivalului ‘Sonoro Conac’, începută în data de 11 iulie. De la ora 19, la Casa ‘Dinu Lipatti’ din...
O prezentare a biografiei unuia dintre cei mai mari exploratori și oameni de știință români, dublată de un spectaculos jurnal de călătorie, volumul Din Antarctica la Scărișoara....
Guvernul a aprobat în şedinţa de miercuri, printr-o hotărâre, programul calendaristic pentru realizarea acţiunilor necesare organizării şi desfăşurării în bune condiţii a alegerilor pentru autorităţile administraţiei...
Primarul Washingtonului, Muriel Bowser, a înăsprit miercuri regulile privind portul măştii în capitala americană ordonând rezidenţilor acesteia să îşi acopere faţa imediat ce au ieşit din...
Apple a prezentat astăzi planul său prin care doreşte ca până în 2030 să devenă neutră din punct de vedere al emisiilor de carbon în toate...
Earth Speakr este o nouă lucrare de artă interactivă ce îi invită pe copii să vorbească în numele planetei, iar pe adulți să asculte. Lucrarea utilizează...
Operatorii economici care donează alimente aflate aproape de data expirării vor beneficia de facilități fiscale potrivit legii 131/2020. Potrivit legii, “operatorii economici care transferă alimente prin...
Noua producţie a regizorului Cristi Puiu – „Malmkrog” – va fi proiectată în avanpremieră la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF), pe 7 august, informează un...