Andreea Răducan a demisionat din funcţia de preşedintă a Federaţiei Române de Gimnastică

Andreea Răducan a anunţat, joi, în cadrul unei conferinţe de presă, că demisionează din funcţia de preşedintă a Federaţiei Române de Gimnastică.

„Neîndeplinirea obiectivului, calificarea echipelor la Jocurile Olimpice de la Tokyo, m-a făcut să consider că e nevoie de schimbare, că poate nu sunt omul potrivit la conducerea federaţiei. Sub o formă sau alta o parte din membrii Comitetului Executiv nu doresc să facă o schimbare, spunând că nu sunt soluţii. Nu sunt dispusă în continuare să-mi asum ceea ce nu se doreşte a se face în continuare, motiv pentru care am decis după şedinţa Comitetului Executiv să pun punct prezenţei mele în frunte Federaţiei Române de Gimnastică. Voi rămâne în continuare alături de gimnastica românească. Cred că şi din cauza orgoliilor foarte mari ajungem în această situaţie. Am avut discuţii corecte cu antrenorii federali. Dacă nu e timp sau nu există soluţii eu nu pot să continui în acest ritm. Cu regret părăsesc această federaţie şi vreau să mulţumesc partenerilor noştri MTS şi COSR care au fost alături de noi. Nu cred că au fost lucruri pe care noi să le fi cerut fără a avea un răspuns afirmativ. Problema rămâne că noi nu putem să ne ridicăm la nivelul cerinţelor partenerilor noştri. Au fost multe lucruri pe care propuse, dar puţine au avut un răspuns”, a declarat Andreea Răducan.

”Au fost doi ani destul de grei, în care am încercat atât cât am putut să dezvolt proiecte frumoase, să redau entuziasmul echipei din federaţia de gimnastică. Am venit la cârma federaţiei cu mult entuziasm, deşi ştiam că nu va fi uşor. Nu se pot întâmpla minuni peste noapte şi e nevoie de unitate, asta am susţinut atunci. Mărturisesc că ori mesajul nu a fost înţeles, ori mai puţin îmbrăţişat. Ca sportivă de performanţă, vrei ca lucrurile să le faci cât mai aproape de perfecţiune. Pe bârnă era mult mai simplu decât să rămân aici ca preşedinte al federaţiei. Ne-am străduit să adunăm bugetul, anul acesta FRG a avut cel mai mare buget. Au fost şi sponsorizări, partea medicală fiind destul de costisitoare. Sportivii şi antrenorii au avut totul la dispoziţie pentru a-şi desfăşura activitatea aşa cum trebuie. Ceea ce mi-a lipsit în mod direct a fost o echipă care să înţeleagă şi să fie dornică de schimbare. Am dorit să facem unele schimbări în ceea ce priveşte colectivele tehnice”, a mai spus fosta gimnastă.

Răducan, aleasă în funcţia de preşedintă la 4 august 2017, a susţinut înlocuirea antrenorilor Nicolae Forminte (feminin) şi Marius Urzică (masculin), cărora le reproşează neîndeplinirea obiectivelor, mai exact ratarea calificării cu echipele la Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2020.

Echipele naţionale feminine şi masculine ale României, conduse de antrenorii Nicolae Forminte, respectiv Marius Urzică, au ratat calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo în urma rezultatelor slabe înregistrate la Campionatele Mondiale de gimnastică artistică de la Stuttgart.

România va fi reprezentată la Jocurile Olimpice de la Tokyo doar la individual prin sportivii Maria Holbură (individual compus) şi Marian Drăgulescu (sărituri).