Carrefour lansează a doua ediție a programului destinat agriculturii bio

Carrefour România lansează a doua ediție a programului Creștem România BIO, cea mai amplă inițiativă de sprijinire a fermierilor români care vor să facă trecerea la agricultura ecologică. Programul se adresează tuturor agricultorilor care sunt interesați de conversia la bio, indiferent de locația sau dimensiunea producției lor.

De asemenea, se pot înscrie în program atât agricultori care urmează să își certifice pentru prima oară culturile, cât și cei care sunt deja în proces de conversie. Înscrierile se fac online, în perioada 24 februarie-15 mai 2020, pe www.crestemromaniabio.ro sau direct în magazine, în întreaga rețea de hipermarket-uri Carrefour din țară (la Recepție Clienți).

„Programul Creștem România Bio a luat naștere din dorința de a oferi oricărui agricultor șansa de a intra în procesul, uneori anevoios, al certificării bio, fiind – totodată – atenți la interesul în creștere al consumatorilor noștri pentru acest segment de produse, dar și la o practică durabilă, cu atenție sporită față de protejarea mediului înconjurător. Rolul de liant pe care Carrefour și l-a asumat în această amplă mișcare de susținere a agriculturii ecologice, conectând autorități, certificatori, fermieri și consumatorul român, este reflectat printr-un număr de 75 de fermieri aflați în diferite stadii de conversie, în cadrul programului. Anul acesta, ne propunem să atragem un număr cel puțin egal de agricultori și să consolidăm ecosistemul deja creat.” a declarat Anca Damour, Executive Board Member Carrefour România.

Potrivit companiei, beneficiile oferite în cea de-a doua ediție a programului sunt:

  • un contract ferm pe perioada de conversie (1-3 ani) și încă 2 ani după momentul în care devin producători BIO. Carrefour va achiziționa întreaga producție pe toată durata contractului;
    preluarea costurilor de certificare pentru toată perioada de conversie, atât în cazul agricultorilor care urmează să își certifice pentru prima oară culturile, cât și în cazul agricultorilor care sunt deja în proces de conversie;
  • consiliere pentru procesul de conversie la BIO, în ceea ce privește procedura de elaborare a dosarului, în parteneriat cu organismul de certificare Ecocert;
  • promovarea și vânzarea produselor rezultate: începând cu primul an de conversie, ca produse convenționale, iar din al doilea an, sub eticheta „în conversie la BIO”, la un preț superior produselor din agricultura convențională. Carrefour este primul retailer care va introduce o astfel de etichetă, încercând, prin acest demers, să sprijine atât agricultorii în procesul de conversie, cât și să desfășoare acțiuni de informare a consumatorilor cu privire la beneficiile BIO;
  • susținere și consiliere pentru dezvoltarea afacerii, oferind inclusiv suport de marketing, promovare, packaging (biodegradabil) pentru produsele ecologice rezultate din aceste parteneriate.

Prima ediție a programului Creștem România Bio, lansată în martie 2019, a avut peste 200 de fermieri înscriși, dintre care 75 au fost eligibili. Începând cu luna iunie a acestui an, produsele acestora vor fi disponibile în Carrefour cu eticheta „În conversie la BIO”, aducând mai aproape de consumator producția locală în curs de certificare BIO.

Carrefour susține comunitățile în care activează prin programe relevante, astfel că, în 2017, retailerul a lansat, în premieră în România, Cooperativa Agricolă Carrefour Vărăști, prima de acest gen fondată alături de un retailer. Proiectul aduce mai aproape de clienții Carrefour producătorii agricoli români cu produse de calitate și le oferă acestora oportunitatea de a accesa o piață de desfacere sustenabilă.

Ca parte a aceluiași demers strategic, Carrefour a lansat în luna martie 2019 Creștem România BIO, un program național pentru susținerea conversiei fermierilor români la Agricultura BIO și promovarea produselor BIO românești. Programul reprezintă un angajament pe termen lung si a fost deschis oricărui fermier român care a dorit să fie certificat BIO. Scopul este acela de a crea în România un segment puternic de producători certificați BIO, care să poată oferi românilor șansa de a mânca mai bine.

În luna iulie 2019, Carrefour România a lansat “Punem preț pe plastic”, un program de economie circulară adresat reducerii cantității de ambalaje din plastic și introducerii plasticului într-un circuit responsabil, prin reducere, refolosire și reciclare. În cadrul programului, inițiativa Plata cu PET-ul a ajuns în şapte hipermarketuri Carrefour din şase orașe: București (Băneasa și ParkLake), Constanța, Buzău, Cluj, Oradea și Timișoara. În fiecare oraș, timp de 10 zile, oamenii au putut aduce PET-uri în schimbul fructelor și legumelor provenite de la producători locali. Inițiativa a adunat un număr de 264.000 de PET-uri pentru 54.000 kg fructe și legume de sezon.

În România, grupul Carrefour are o rețea de 370 de magazine.