„Te iubesc, te vreau, dar te schimbi!” – O nouă comedie muzicală pe scena Teatrului „Ion Dacian”

„Te iubesc, te vreau, dar te schimbi!” – O nouă comedie muzicală pe scena Teatrului „Ion Dacian”

Asociația CREAS, în colaborare cu Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”, anunță premiera națională a comediei muzicale „Te iubesc, te vreau, dar te schimbi!”. Spectacolul, care va avea avanpremiera pe 9 decembrie 2023, la ora 19:00, promite o incursiune amuzantă și sinceră în etapele relației de cuplu, de la primele întâlniri până la provocările parenting-ului și la îmbătrânirea alături de persoana iubită. Sub regia lui Victor Bucur și Daniel Burcea, musicalul aduce în…

Mai mult

Gala MTV Europe Music Awards, anulată

Gala MTV Europe Music Awards, anulată

Organizatorii Galei MTV Europe Music Awards (EMA) au anunțat joi că evenimentul, programat să aibă loc luna viitoare la Paris, a fost anulat din cauza „volatilității evenimentelor la nivel mondial”. Această decizie vine în contextul conflictului în curs din Israel și Gaza și are drept scop asigurarea siguranței celor implicați în eveniment, conform Agerpres. Gala de premiere, la care erau nominalizați artiști de renume precum Taylor Swift, Olivia Rodrigo, Bad Bunny și Foo Fighters, era…

Mai mult

Opera Comică pentru Copii va transmite live online spectacolul Cenușăreasa

Opera Comică pentru Copii va transmite live online spectacolul Cenușăreasa

Opera Comică pentru Copii a trecut online, din cauza epidemiei de coronavirus, și transmite spectacolele LIVE pe pagina de Facebook a instituției, gratuit – potrivit EduPedu. Sâmbătă de la ora 17:00 și duminică de la ora 11:00 Opera transmite “cea mai recentă premieră, Cenușăreasa”. Contactată de Edupedu.ro, Felicia Filip, managerul Operei Comice pentru Copii, a declarat că “ne-am gândit să continuăm activitatea în aceasta perioadă deja complicată și să găsim soluția prin care copiii să…

Mai mult

“Bilet în așteptare” – o campanie destinată copiilor din medii defavorizate

“Bilet în așteptare” – o campanie destinată copiilor din medii defavorizate

Opera Comică pentru Copii a lansat, în această toamnă, o campanie destinată copiilor din medii defavorizate: “Bilet în așteptare”. Oricine dorește să împărtășească bucuria vizionării unui spectacol la Opera Comică pentru Copii este invitat să achiziționeze bilete “în așteptare”. La fiecare asemenea bilet, Opera Comică pentru Copii oferă încă unul și astfel dăruim împreună copiilor instituționalizați sau cu probleme de sănătate ocazia de a vedea spectacole pe parcursul întregii stagiuni. Deja, în primul weekend al stagiunii…

Mai mult

Johnny Depp cântă în premieră la București cu Alice Cooper și Joe Perry

Johnny Depp cântă în premieră la București cu Alice Cooper și Joe Perry

Johnny Depp va susține primul concert în România pe 6 iunie 2016, alături de colegii din trupa The Hollywood Vampires – Alice Cooper și chitaristul Joe Perry (Aerosmith). Evenimentul va avea loc în București, la Romexpo, în parcarea C.  Johnny Depp a început să cânte în grupul The Hollywood Vampires în 2015, după ce și-a intrat în mână exersând înainte prin apariții surpriză la concertele vechilor săi prieteni, Flea de la Red Hot Chilli Peppers, Steve Jones…

Mai mult

Pianistul Andrei Gavrilov revine pe scena Ateneului Român

Pianistul Andrei Gavrilov revine pe scena Ateneului Român

Pianistul Andrei Gavrilov concertează din nou la Ateneul Român, pe 7 și 8 aprilie. În fiecare din cele două seri, de la ora 19,00, el va interpreta Concertul nr. 3 de Rahmaninov, Concertul nr. 1 de Prokofiev și Concertul pentru mâna stângă de Ravel. Potrivit unui comunicat al Filarmonicii George Enescu, este disponibil un număr limitat de bilete, care au fost puse în vânzare prin rețeaua www.bilete.ro și partenerii acesteia — oficiile Poștei Române, magazinele…

Mai mult

Începe Festivalul Jazz in Church

Începe Festivalul Jazz in Church

După trei ediții sold-out, festivalul Jazz in Church revine anul acesta cu artişti importanţi ai genului. Evenimentul se deschide astăzi şi va aduce muzică bună tuturor iubitorilor genului până în 3 aprilie. În această seară vor concerta la Biserica Lutherană din Capitală Michel Godard, Bruno Helstroffer, Lucas Niggli şi Tord Gustavsen, Simin Tander şi Jarle Vespestad. Scena românească de jazz va fi reprezantată în cadrul festivalului de George Natsis, Adrian Flautistu, Vlad Popescu, Toma Dimitriu,…

Mai mult

S-au epuizat biletele pentru „RIGOLETTO”

S-au epuizat biletele pentru „RIGOLETTO”

Biletele pentru spectacolul RIGOLETTO, operă în trei acte de Giuseppe Verdi, programat la Opera Națională Română Iași, duminică 18 octombrie 2015, ora 18.30, s-au epuizat. Din distribuție fac parte: RIGOLETTO – OLEG IONESE – (Opera Națională Română Cluj-Napoca) DUCELE  DE  MANTUA – FLORIN GUZGĂ GILDA – CRISTINA GRIGORAȘ SPARAFUCILE –  TEODOR BUSNEA MADDALENA – MARIA MACSIM NICOARĂ GIOVANNA – LAURA SCRIPCARU  

Mai mult

Don Giovanni – Wolfgang Amadeus Mozart

Don Giovanni – Wolfgang Amadeus Mozart

„Unul dintre cele mai bune trei lucruri pe care le-a făcut Dumnezeu – celelelte două fiind Hamlet și marea, n.r.”, așa cum o numea Gustave Flaubert într-o scrisoare adresată poetei Louise Colet, „Don Giovanni” a avut prima reprezentație în Praga, sub bagheta lui Mozart însuși. Însă, ca mulți alți compozitori care au revenit asupra unor compoziții muzicale, Mozart a revizuit și el lucrarea pentru premiera de la Viena, din 1788, compunând încă două arii cu recitativele…

Mai mult

Tosca – Giacomo Puccini

Tosca – Giacomo Puccini

Libretul operei, după piesa omonimă a lui Victorien Sardou, tratează evenimentele istorice din Italia sfârșitului de secol XIX. Colaborând greu cu libretişti, Puccini a lucrat trei ani pentru a definitiva opera Tosca. La premieră, opera a avut un succes triumfal. Neasemuita bogăţie melodică a muzicii sale, înscrie Tosca între capodoperele genului. Lucrarea figurează în repertoriul permanent al teatrelor lirice, din lume, bucurându-se continuu de o mare popularitate.  SINOPSIS Actul I – Tânărul pictor Mario Cavaradossi…

Mai mult
1 2