- Marcel Ciolacu nu mai cere devansarea termenului la CCR pe legile pe care și-a asumat răspunderea
- Egiptul preferă grâul românesc
- Șeful DNA, Marius Voineag, solicită o concentrare pe corupția de nivel înalt
- Mircea Geoană lider în sondaje pentru alegerile prezidenţiale
- Guvernul SUA evită închiderea activității federale
Ciolacu cere demiterea a opt șefi de agenții pentru plăți și inspecție socială

Premierul Marcel Ciolacu a cerut, joi, la începutul ședinței de guvern, suspendarea din funcție a șefilor agențiilor pentru plăți și inspecție socială din București și din șapte județe. El a spus că în urma controalelor în centrele sociale, declanșate după scandalul privind azilele groazei, au fost descoperite „situații de netolerat”.
Ciolacu a susținut că verificările făcute la nivel național în centrele pentru vârstnici și persoane cu dizabilități arată „date și fapte clare” care obligă la „decizii ferme”.
„Există o situație de netolerat – centre fără autorizație, centre care funcționau clandestin sub ochii funcționarilor statului român, plus alte centre cu probleme grave închise sau cu activitatea suspendată. Este inadmisibil”, a declarat Ciolacu.
Potrivit acestuia, cele mai mari probleme au fost descoperite în centre din București, mai ales în sectorul 1, și din județele Arad, Giurgiu, Constanța, Maramureș, Hunedoara, Teleorman și Vrancea.