Corul Plugarilor din Chizătău aniversează 160 de ani de la înființare

Corul Plugarilor din Chizătău marchează în 2017 jubileul a 160 de ani de la înființare și de activitate neîntreruptă, fiind primul cor sătesc din Banat și din România.

Reputatul om de cultură Luciana Ianculescu, absolventă a Conservatorului "George Dima" din Cluj și profesor de muzică în Timișoara, a relatat că întreaga mișcare corală din Banat sărbătorește această aniversare, care amintește de începutul afirmării în cultura muzicală românească a formațiilor corale, ale căror repertorii includ piese inspirate din folclor, lucrări ''a capella'', dar și însoțite de acompaniament, laice și religioase, de la doine, colinde, la madrigale renascentiste și muzică bizantină.

''În cor, românul nu cântă solo, ci cântă cu toții, dar într-un mod că se aude vocea fiecăruia fără să se piardă armonia. Cântă împreună pentru bucuria de a fi împreună, fără să se piardă într-o armonie impersonală. Nu există un alt popor care să cânte așa de mult dorul. El dă cântecului o dulce duioșie și o reflecțiune care se împletesc minunat în doină, care exprimă sentimentul mângâietor pentru persoana despărțită, dar și durerea pentru depărtarea de ea, ceea ce face ca ea să fie unică în lume prin profunzimea spiritualității pe care o iradiază. (…) Din bucuria pentru cântare a satului întreg s-a născut cântul coral'', a spus Luciana Ianculescu.