Crește numărul deceselor din cauza COVID-19

În ultimele 24 de ore au fost 595 de cazuri noi de COVID-19, din 32.708 teste efectuate. Rata de pozitivare a testelor este de 1,81%. Alte 14 decese au fost raportate la persoane infectate cu coronavirus. La ATI sunt 153 de pacienți cu COVID-19.

Până astăzi, 19 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.089.189 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

1.050.969 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 595 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.