Cristian Mandeal revine la pupitrul Orchestrei Filarmonicii George Enescu după 17 ani, în concertele simfonice din 16 și 17 aprilie
La mulți ani Cristian Mandeal !
Director artistic al Filarmonicii între anii 1991–2009, dirijorul Cristian Mandeal
revine la pupitrul Orchestrei Filarmonicii George Enescu după 17 ani, în
concertele simfonice sold-out din 16 și 17 aprilie. Cu o profundă semnificație
pentru instituție, această reîntâlnire simbolică aduce pe scena Ateneului
Român un program de o densitate emoțională aparte, care include lucrări de
Wagner, Strauss și Mahler.
Cristian Mandeal a dirijat, pe parcursul celor peste 50 de ani de carieră,
majoritatea orchestrelor din România și numeroase ansambluri internaționale de
prim rang, printre care London Symphony, London Philharmonic, Staatskapelle
Dresden, Orchestra Radio Bavareză, Orchestra Operei de Stat din Viena și
Filarmonica din Israel, evoluând la festivaluri precum cel de la Edinburgh,
Primăvara de la Praga, Quincena Musical și Primăvara de la Tokyo. A colaborat cu
artiști de renume precum Radu Lupu, Krystian Zimerman, Vadim Repin, Elisabeth
Leonskaja, Leonidas Kavakos sau Yefim Bronfman. Devotat lui George Enescu, a
dirijat în premieră opera Oedipe în Marea Britanie (2002) și Italia (2005) și
prezidează Enescu Society of London din 2008. Cele peste 80 de înregistrări ale
sale includ lucrările orchestrale complete ale lui Brahms și Enescu, precum și
interpretări apreciate ale lui Bruckner.
Programul include Preludiu şi Moartea Isoldei de Richard Wagner, Poemul
simfonic Don Juan de Richard Strauss și Partea a IV-a din Simfonia nr. 9 de Gustav
Mahler.
Preludiu şi Moartea Isoldei de Richard Wagner reprezintă întruchiparea
romantismului absolut, o poveste răvășitoare de dragoste ce își găsește împlinirea
în moarte.
Poemul simfonic Don Juan de Richard Strauss este o lucrare inspirată de
poemul dramatic Sfârșitul lui Don Juan de Nikolaus Lenau. A fost scrisă în 1888,
când Richard Strauss avea doar 24 de ani. Muzica oscilează între exuberanță,
senzualitate și momente de reflecție, ironie sau de saturație.
Partea a IV-a din Simfonia nr. 9 de Gustav Mahler este cea din urmă lucrare
orchestrală încheiată de compozitor, care se dezvăluie ca un rămas bun, o reflecție
asupra morții și suferinței, dar și sublimare a spiritului uman.
