Cristian Petcu, care și-a plagiat teza de doctorat, a fost destituit din conducerea ICR

Cristian Petcu, care și-a plagiat teza de doctorat, a fost destituit din conducerea ICR

Cristian Vasile Petcu a fost eliberat luni din funcția de secretar general al Institutului Cultural Român. Acesta a fost numit recent pe acest post deși are o decizie definitivă de plagiat privind teza de doctorat în teologie. Ordinul de destituire a fost semnat de președintele ICR, Mirel Taloș.

Potrivit unor surse politice consultate de HotNews.ro, numirea lui Cristian Vasile Petru ar fi fost făcută de vicepreședintele Krizbai Bela Dan care i-a ținut temporar locul șefului ICR, Mirel Taloș, aflat în vizită la Bruxelles.

Mirel Taloș a confirmat pentru HotNews.ro că vicepreședintele căruia i-a delegat atribuțiile pe perioada deplasării sale la Bruxelles l-a numit pe Cristian Petcu secretar general, deși îi transmisese dezacordul său explicit.

„A făcut această numire în ciuda dezacordului explicit pe care i l-am transmis. Cred că a făcut această numire de conivență cu factori de decizie din PNL”, a declarat Mirel Taloș pentru HotNews.ro. ​