- Cum să prepari cea mai sănătoasă cafea
- În ciuda interdicției, Italia pregătește terenul pentru dezvoltarea reactoarelor nucleare
- Gigi Becali, pe listele AUR la alegerile parlamentare
- Criminalitatea în Occident, o provocare în creștere
- Promenada împărătesei Sissi și reabilitarea cădițelor cu apă termală la Băile Herculane
Cum va fi toamna, după vara recordurilor de temperatură
După o vară toridă, meteorologii anunță că ne așteaptă un început de toamnă cu vreme caldă. Chiar dacă în primele zile din septembrie, temperaturile vor scădea ușor, vor urma perioade și cu 30 de grade, spun meteorologii.
Elena Mateescu, director ANM: “Cel puțin prima săptămână dă un semnal că e posibil să avem temperaturi ușor mai coborâte în nord, în rest vor fi valori apropiate de normal.
Deja începem toamna, dar așa cum arată primele trei zile, valorile depășesc pragul unei zile de vară, 25 grade, în sud, sud-est și est, ceea ce înseamnă temperaturi agreabile pentru prima parte din septembrie.
Toamna va aduce în atenție multe zile cu valori peste 25 de grade Celsius, semn că vara nu se va lasă dusă atât de ușor.
Și în următoarele zile, chiar dacă a fost o masă de aer rece care a afectat țara noastră, vom avea temperaturi în extremitatea de sud apropiate de 30, posibil peste 30 grade Celsius”.
Vremea în săptămâna 23 – 30 august
Valorile termice se vor situa în jurul celor specifice pentru acest interval, în toate regiunile. Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în jumătatea nordică a țării, dar mai ales în extremitatea de nord, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.
Vremea în săptămâna 30 august – 6 septembrie
Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această săptămână, în toate regiunile. Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru acest interval, la nivelul întregii țări.
Vremea în săptămâna 6 – 13 septembrie
Temperaturile medii se vor situa în limitele climatologice ale perioadei, în toate regiunile. Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în zonele montane.
Vremea în săptămâna 13 – 20 septembrie
Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Regimul pluviometric estimat pentru acest interval va fi în general excedentar în regiunile sudice, sud-estice și la munte, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă.