Curtea Supremă a SUA a anulat dreptul la avort al femeilor

e408c8f7 c8ac 4ed6 830f 884a49acb1e9

Conservatoarea Curte Supremă a Statelor Unite a anulat vineri o hotărâre care, timp de aproape jumătate de secol, a garantat dreptul femeilor americane la avort, dar nu a fost niciodată acceptată niciodată de biserică.

Biden critică eliminarea dreptului la avort: Hotărârea Curții duce țara înapoi cu 150 de ani

Missouri anunță că este primul stat american care interzice avortul după decizia Curții Supreme

Această decizie nu face ca întrerupările de sarcină să fie ilegale, ci readuce Statele Unite la situația în vigoare înainte de emblematica hotărâre „Roe v. Wade” din 1973, când fiecare stat era liber să le autorizeze sau nu.

Potrivit unie analize New York Times, după anularea hotărârii „Roe v, Wade”, avortul va fi interzis în aproximativ jumătate dintre statele americane.

„Constituția nu face referire la avort și niciunul dintre articolele sale nu protejează implicit acest drept”, a scris judecătorul Samuel Alito în numele majorității. „Roe v. Wade” „a fost total nefondată de la început” și „trebuie respinsă”. „Este timpul să întoarcem problema avortului la aleșii poporului în parlamentele locale”, a adăugat el. 

Această formulare se apropie de un draft al hotărârii care a făcut obiectul unei scurgeri în presă fără precedent la începutul lunii mai, provocând manifestații de amploare în toată țara și un val de indignare.

Hotărârea publicată vineri „este una dintre cele mai importante din istoria Curții Supreme de la crearea sa în 1790”, notează profesorul de drept al sănătății Lawrence Gostin. 

„S-a întâmplat deja să-și schimbe jurisprudența, să stabilească sau să restabilească un drept, dar să-l înlăture niciodată”, a spus el pentru AFP.

Decizia contravine tendinței internaționale de liberalizare a avorturilor, cu progrese în țări în care influența Bisericii Catolice rămâne puternică, precum Irlanda, Argentina, Mexic și Columbia.