De ce mestecăm gumă?

Povestea gumei de mestecat: de la ritualuri străvechi la microplastice moderne

Acum aproximativ 9.500–9.900 de ani, trei adolescenți scandinavi mestecau gumă după o masă copioasă. De fapt, nu era gumă așa cum o știm azi, ci un fel de mastic natural obținut din scoarța de mesteacăn. Milenii mai târziu, arheologii au analizat aceste fragmente fosilizate de „gumă” și au descoperit urme ale dietei lor (vulpe roșie, alune, căprioară și mere), precum și o stare orală destul de precară. Studiul, publicat în 2024 în revista Scientific Reports, documentează unul dintre cele mai vechi exemple de mestecat gumă din istoria omenirii. Însă tradiția de a mesteca substanțe gumate este universală și atemporală. De-a lungul istoriei, oamenii din diverse culturi au apelat la ceea ce aveau la îndemână pentru a-și menține igiena orală sau pentru alte nevoi.

Guma – un obicei global și străvechi

În America Centrală, mayașii și aztecii mestecau chicle, o substanță extrasă din latexul arborelui de sapotilă. Chiar și bitumul natural – un material asemănător asfaltului – era mestecat de azteci, însă în public doar copiii și bătrânele aveau voie să facă asta, regulile sociale fiind stricte.

În Grecia antică, oamenii mestecau mastic – de unde provine și termenul de „masticație”. În Asia Centrală se folosea rășina de terebint, iar amerindienii mestecau rășină de molid. În toate aceste cazuri, mestecatul servea unui scop clar: curățarea dinților, împrospătarea respirației și menținerea unei igiene orale de bază într-o lume fără pastă de dinți sau dentiști.

Pe lângă beneficiile pentru sănătatea orală, guma ajuta la potolirea foamei și a setei atunci când resursele erau limitate. Studii recente arată că mestecatul poate suprima pofta de mâncare și poate reduce consumul alimentar. De asemenea, există dovezi că guma de mestecat poate îmbunătăți performanțele cognitive, memoria de lucru și starea de alertă. Alte cercetări sugerează chiar că poate ajuta la reducerea stresului și anxietății, deși rezultatele nu sunt întotdeauna concludente și unele studii au fost finanțate de producătorii de gumă.

De la chicle la plastic

Guma de mestecat modernă a apărut în secolul al XIX-lea, când Thomas Adams, un inventator din Staten Island, a încercat să transforme chicle-ul în alternativă la cauciucul lui Goodyear. Eșuând în această direcție, Adams a început să vândă chicle ca gumă de mestecat aromată, patentând chiar o mașină de fabricat gumă în 1871. Însă, pe măsură ce cererea a crescut, recoltarea de chicle s-a dovedit nesustenabilă. Arborele de sapotilă crește greu, iar extragerea latexului este dificilă și riscantă. Astfel, în anii ’50, companiile – inclusiv Wrigley – au început să înlocuiască chicle-ul cu polimeri sintetici, adică… plastic.

Problema microplasticelor

Astăzi, majoritatea gumelor sunt fabricate din amestecuri de polietilenă (materialul pungilor de plastic), cauciuc butilic (folosit la camerele de bicicletă) și acetat de polivinil (component al multor adezivi). Pe lângă acestea, se adaugă aditivi, arome și ceară. Recent, un studiu prezentat la întâlnirea de primăvară a Societății Americane de Chimie a arătat că un singur băţ de gumă eliberează sute de particule minuscule de plastic în timpul mestecării. Alte cercetări au demonstrat că mestecatul gumei contribuie semnificativ la expunerea la ftalați – substanțe chimice asociate cu probleme de sănătate, mai ales în cazul femeilor însărcinate și copiilor mici.

Deși microplasticele sunt omniprezente – în aer, apă și alimente – și evitarea lor este practic imposibilă, ideea de a mesteca voluntar plastic poate părea neliniștitoare. Chiar și gumele naturale, cum ar fi cele pe bază de ceară sau chicle, par să elibereze microplastice în timpul mestecării, potrivit cercetărilor recente.

Un obicei greu de abandonat

În ciuda acestor descoperiri, istoria și obiceiurile sunt greu de schimbat. Autoarea articolului original mărturisea că a consumat două bețe de gumă în timp ce redacta textul. Se pare că vechiul obicei al mestecatului, născut din nevoile ancestrale, încă își găsește locul în viața noastră modernă – chiar dacă acum vine cu un preț neașteptat.

Sursă articol