De ce rămân dârele avioanelor pe cer

Toamna, cerul pare uneori desenat cu rigla. Dâre albe se întretaie deasupra orașelor, unele dispar repede, altele rămân minute bune și se lățesc până seamănă cu niște nori subțiri. Imaginea a devenit combustibil pentru tot felul de teorii conspiraționiste. Explicația reală este însă mult mai simplă: avioanele întâlnesc, la zece kilometri altitudine, exact condițiile în care vaporii de apă se transformă în cristale de gheață.

Dârele poartă numele de „contrails”, de la „condensation trails” – dâre de condens. Nu sunt un fenomen nou și nu apar pentru că avioanele moderne ar fi început să facă ceva diferit.

La altitudinea la care zboară avioanele de linie, de regulă între 9 și 12 kilometri, temperatura poate coborî mult sub minus 40 de grade Celsius. Motoarele produc, printre altele, vapori de apă. Când aceștia întâlnesc aerul foarte rece, se formează rapid mici cristale de gheață.

Practic, avionul își creează pentru câteva clipe propriul nor.

De ce uneori dispare imediat, iar alteori rămâne pe cer?

Aici începe partea interesantă.

Dacă aerul prin care trece avionul este uscat, cristalele de gheață dispar foarte repede. Dâra poate ține câteva secunde și apoi se evaporă din peisaj.

Dacă, în schimb, atmosfera este foarte rece și suficient de umedă, cristalele rezistă. Mai mult, ele pot atrage vaporii de apă deja existenți în atmosferă și pot continua să crească.

Dâra rămâne atunci vizibilă minute sau chiar ore, începe să se lărgească și, purtată de vânturile puternice de la mare altitudine, ajunge să semene cu un nor cirrus obișnuit.

Așa apare uneori senzația că „dâra s-a întins pe tot cerul”.

De fapt, exact asta s-a întâmplat: un nor subțire de cristale de gheață s-a extins sub acțiunea vântului.

De ce vedem mai multe toamna

Observația că toamna cerul pare mai plin de asemenea dâre nu este neapărat o iluzie.

Odată cu sezonul rece, în atmosfera superioară apar mai des combinațiile favorabile: temperaturi foarte scăzute și suficientă umiditate pentru ca dârele să persiste.

La sol poate fi o zi senină, plăcută și relativ uscată. La zece kilometri deasupra noastră, situația poate fi complet diferită.

De aceea, două zile cu aproximativ același trafic aerian pot arăta spectaculos de diferit. Într-una, avioanele trec aproape fără urmă. În cealaltă, cerul poate ajunge într-o oră plin de linii albe.

Toamna și iarna observăm pur și simplu mai des condițiile atmosferice care permit acestor dâre să supraviețuiască.

Dar de ce sunt uneori perfect drepte?

Pentru că avionul zboară drept.

Iar dacă atmosfera este relativ stabilă, urma lui rămâne pentru o vreme exact pe traseul parcurs.

Mai târziu, curenții de aer încep să o deplaseze, să o răsucească și să o lărgească. După un timp, linia perfect dreaptă poate deveni o fâșie albă neregulată.

Tot circulația aeriană explică și imaginile cu zeci de linii care se intersectează. Avioanele folosesc culoare de zbor, iar acestea se pot intersecta la altitudini diferite. Dacă vremea favorizează persistența dârelor, pe cer rămâne temporar o adevărată hartă a traficului aerian.

Nici situația în care o dâră apare, dispare și apoi reapare în spatele aceluiași avion nu este misterioasă. Aeronava traversează pur și simplu straturi de atmosferă cu umiditate diferită.

Câteva sute de metri pot fi suficiente pentru ca lucrurile să se schimbe.

Și atunci ce este cu „chemtrails”?

Teoria potrivit căreia avioanele ar pulveriza intenționat substanțe secrete pornește adesea tocmai de la durata acestor dâre.

Argumentul este simplu: „O dâră normală ar trebui să dispară imediat. Dacă rămâne pe cer, trebuie să fie altceva.”

Numai că prima propoziție este greșită.

Dârele de condens persistente sunt cunoscute și studiate de zeci de ani. Durata lor depinde de condițiile atmosferice, nu de existența unei substanțe misterioase pulverizate din avion.

În anumite zile dispar aproape instantaneu. În altele se transformă în nori.

Este fizică atmosferică, nu un comutator pornit undeva în cabina avionului.

Există însă un efect real

Faptul că explicația teoriilor conspiraționiste nu stă în picioare nu înseamnă că dârele sunt complet lipsite de efecte.

Tocmai pentru că unele dintre ele se transformă în nori subțiri de cristale de gheață, cercetătorii studiază influența lor asupra temperaturii planetei.

Norii aceștia au un comportament interesant.

Ziua pot reflecta o parte din lumina Soarelui înapoi spre spațiu, ceea ce produce un mic efect de răcire. În același timp însă, împiedică o parte din căldura emisă de Pământ să se piardă în spațiu.

Este același motiv pentru care o noapte cu nori este, de multe ori, mai puțin rece decât una perfect senină.

În cazul dârelor persistente, calculele climatice indică faptul că balanța finală înclină spre încălzire.

Efectul unei singure dâre este mic și de scurtă durată. Dar pe glob au loc zilnic zeci de mii de zboruri, iar efectele se adună.

Mai ales dârele apărute noaptea sunt interesante pentru climatologi. Fără lumina Soarelui, ele nu mai pot avea efectul de răcire prin reflexie, dar continuă să rețină o parte din căldura care pleacă de la suprafața Pământului.

Din acest motiv, cercetătorii caută deja metode prin care avioanele să evite exact zonele atmosferice în care s-ar forma cele mai persistente dâre.

Uneori ar putea fi suficient ca un avion să zboare puțin mai sus sau mai jos.

Și aici apare, probabil, partea cea mai surprinzătoare a poveștii. Nu toate dârele contează la fel. Cele mai multe au un efect neglijabil. O parte relativ mică dintre zboruri traversează însă exact zonele de atmosferă în care se formează dâre foarte persistente, capabile să se transforme în nori întinși.

Acestea sunt cele care îi interesează cel mai mult pe climatologi.

Așa că data viitoare când într-o dimineață de octombrie cerul va fi tăiat de zeci de linii albe, explicația nu trebuie căutată într-un rezervor secret ascuns într-un Boeing.

Este suficient să privim mai sus decât vedem.

La zece kilometri altitudine există o lume atmosferică foarte diferită de cea de la sol: aer de minus 40 sau minus 50 de grade, straturi invizibile de umiditate și curenți puternici care pot transforma urma unui avion într-un nor întins pe kilometri întregi. Din acest motiv, ceea ce pare cel mai mare mister de pe cer este doar fizică.