Două spitale din Cluj destinate pacienților COVID-19 își reiau activitatea normală

La Cluj sunt 4 spitale care au fost folosite la tratarea pacienților infectați cu coronavirus din toată regiunea, iar de săptămâna viitoare, Spitalul de recuperare și Clinica Medicală I își reiau activitatea după ce vor avea loc operațiunile de dezinfectare și nebulizare.

”Spitalul de Recuperare își reia activitatea în cel mai scurt timp posibil, după finalizarea procedurilor de dezinfecție și nebulizare. Urmează Medicala 1, cel mai probabil de săptămână viitoare.”, a declarat prefectul Clujului, citat de Transilvania Reporter.

Așadar, la Cluj vor rămâne două spitale destinate pacienților infectați cu coronavirus – Spitalul clinic de boli infecțioase și Spitalul clinic de pneumoftiziologie.

Autoritățile iau în considerare ca, în cazul în care se va constata creșterea numărului de infectări, toate cele 4 spitale să revină în circuitul destinat tratării celor infectați cu COVID-19.

Facebook Notice for EU! You need to login to view and post FB Comments!