Streamuri Radio Clasic

Actualitate

Fortificaţie din preistoria Europei descoperită la Sântana; cetatea este mai mare decât Troia

Actualitate 14:20

Una dintre cele mai mari fortificaţii din preistoria Europei, cu o vechime apreciată la circa 3.400 de ani, a fost evidenţiată cu ocazia unor săpături arheologice efectuate în vara acestui an în oraşul Sântana, din judeţul Arad, specialiştii susţinând că locul depăşeşte, prin suprafaţa ocupată, dimensiunile cetăţii Troia.

Fortificaţia acoperă o suprafaţă de peste 80 de hectare, de trei ori mai mult ca vestita cetate antică. În plus, perimetrul relevat de arheologi pentru cetatea de la Sântana măsoară 3.300 de metri lungime.

Practic, ne aflăm în faţa uneia dintre cele mai importante descoperiri, a celei mai mari fortificaţii din preistoria Europei, care sigur se datează în jur de anul 1.300 înainte de Cristos, deci are o vechime de 3.300 – 3.400 de ani. (…) Am făcut, de mai multe ori, comparaţia cu Troia, pentru că această cetate este mai mare decât Troia şi este o realitate. Evident, a fost o comparaţie care să permită celor care îndrăgesc istoria, arheologia, să-şi facă o imagine despre dimensiunea acestei aşezări, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, profesorul Florin Gogâltan, de la Institutul de Arheologie şi Istorie a Artei al Academiei Române, din Cluj-Napoca, unul dintre cercetătorii care au lucrat la acest proiect.

for3 Fortificaţie din preistoria Europei descoperită la Sântana; cetatea este mai mare decât Troia

Potrivit acestuia, cetatea din oraşul Sântana este cunoscută de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, când apare pe hărţile militarilor austrieci, însă cercetările arheologice în zonă au început abia în anul 1963, sub coordonarea profesorului Mircea Rusu, de la Institutul de Arheologie din Cluj Napoca. Rezultatele au fost modeste din cauza finanţării aproape inexistente în arheologie.

O conductă de gaze, care a distrus o porţiune din fortificaţie, a fost cea care a permis reluarea cercetărilor, 46 de ani mai târziu.

Noi am reluat cercetările, împreună cu colegul Victor Sava, de la muzeul din Arad, în anul 2009, cu ocazia unei săpături de salvare. O conductă de gaze a distrus o porţiune din această fortificaţie şi noi a trebuit să facem săpături de salvare atunci. Iar rezultatele le-am făcut cunoscute rapid mediului ştiinţific, publicând o broşură şi mai multe articole de specialitate. Am dorit şi am sperat să reluăm cercetările, dar, din nefericire, nu am avut sprijin şi finanţare, aşa că abia cu ocazia unui simpozion internaţional care a avut loc la Frankfurt, în 2016, am prezentat, din nou, rezultatele cercetărilor noastre. Atunci s-a născut ideea de a relua aceste cercetări cu sprijinul colegilor din Germania„, a arătat profesorul Gogâltan.

fort2 Fortificaţie din preistoria Europei descoperită la Sântana; cetatea este mai mare decât Troia

Cercetarea ştiinţifică a fost reluată în vara acestui an, iar rezultatele au fost deosebite. Fortificaţia, care acoperă mai bine de 80 de hectare, a fost investigată din nou, iar specialiştii au concluzionat că au de-a face cu o adevărată capitală a Epocii Bronzului.

Trebuie să mai facem o cercetare de teren, să vedem ce alte locuiri vechi există în zonă, pentru că perimetrul este imens„, a arătat profesorul Florin Gogâltan.

Tot în toamna acestui an, în luna septembrie, rezultatele de la Sântana vor fi prezentate la un simpozion internaţional care va avea loc în Germania.

Se speră astfel că echipele de cercetători vor reuşi să obţină noi finanţări din România şi Germania pentru a continua, anul viitor, lucrările de cercetare începute în această vară.

fort1 Fortificaţie din preistoria Europei descoperită la Sântana; cetatea este mai mare decât Troia

 

Actualitate 2 luni ago

Nava-școală “Mircea” pornește spre New York pentru a marca Freedom250, cea de-a 250-a aniversare a Statelor Unite

În contextul în care Statele Unite se pregătesc să sărbătorească 250 de ani de...

ANM ninsori, Balea Lac zapada, Bucuresti zapada, strat de zapada, zone afectateSursă foto: Shutterstock
Actualitate 4 luni ago

Harta zăpezii: zonele din România cu cele mai mari depuneri după viscol

Ninsorile din noaptea de marți spre miercuri au generat un strat semnificativ de zăpadă...

Actualitate 4 luni ago

Reforma administrației: Bolojan detaliază măsurile și economiile planificate

Premierul Ilie Bolojan a anunțat că elementele fundamentale ale reformei administrației au fost convenite...

Actualitate 4 luni ago

Regina contractelor cu statul își extinde afacerea printr-o televiziune agricolă

Mihaela Neagu, cunoscută pentru contractele sale cu statul, devine acționară la Agro TV, o...

arad, bărbat condamnat, complicitate mama, decizia instanței, viol fiica partenereiSursă foto: Shutterstock
Actualitate 4 luni ago

Bărbat condamnat la 20 de ani de închisoare pentru violul fiicei partenerei sale

Un bărbat din Arad a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru...

Administrația Națională de Meteorologie, Cod portocaliu ninsori, ISU București, recomandări IGSU, viscol puternicSursă foto: Shutterstock
Actualitate 4 luni ago

Recomandările ISU București în urma avertizării de ninsori puternice

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a emis recomandări pentru populație, în urma avertizării...

Actualitate 4 luni ago

Volumul tranzacțiilor imobiliare din 2025: scădere semnificativă față de 2024

Volumul total al tranzacțiilor imobiliare din 2025 a fost de aproximativ 525 de milioane...

Actualitate 4 luni ago

Ministerul Justiției anunță programul interviurilor pentru procurori-șefi

Ministerul Justiției a stabilit perioada în care vor fi desfășurate interviurile pentru funcțiile de...

Actualitate 4 luni ago

Noul interes pentru fostul Sidex Galați: Investitori mari cer caietul de sarcini

Mai mulți investitori au solicitat caietul de sarcini pentru licitația combinatului siderurgic Liberty Galați,...

Actualitate 4 luni ago

Ministrul Mediului anunță reforme în Romsilva pentru combaterea tăierilor ilegale

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a declarat că speră ca săptămâna viitoare să fie adoptată...

Actualitate 4 luni ago

Nicușor Dan anunță amânarea discuțiilor despre șefii parchetelor

Președintele Nicușor Dan a declarat că discuțiile privind numirile pentru șefii parchetelor și serviciilor...

Actualitate 1 an ago

De ce nu te poți numi deștept doar pentru că ai studii superioare!?

🇳🇴🇷🇴 Norvegia vs. România: De ce nu studiile superioare fac diferența, ci mentalitatea civică...

Actualitate 1 an ago

Ultimul sondaj comandat de Nicușor Dan

George Simion și Victor Ponta, în fruntea sondajelor pentru alegerile prezidențiale      ...

Actualitate 1 an ago

Reprimarea imigrației în SUA este o criză și pentru comunitatea științifică globală

Măsurile stricte privind imigrația în Statele Unite stârnesc îngrijorare în rândul cercetătorilor din întreaga...

Actualitate 1 an ago

Olanda intenționează să își dubleze efectivele militare până în 2030

Ministerul Apărării din Olanda a anunțat recent un obiectiv ambițios de a mai mult...

Actualitate 1 an ago

Cristian Popescu Piedone ar putea părăsi conducerea ANPC

Cristian Popescu Piedone se confruntă cu posibilitatea de a pleca de la conducerea Autorității...

Actualitate 1 an ago

Judecătoria Sectorului 1, așteptată să se pronunțe asupra contestației lui Călin Georgescu privind controlul judiciar

Judecătoria Sectorului 1 urmează să se pronunțe luni asupra contestației formulate de Călin Georgescu...

Actualitate 1 an ago

Bolojan a plecat la Londra cu un avion de linie

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost surprins călătorind la clasa economic într-un...

Actualitate 1 an ago

Ilie Bolojan, la Summitul liderilor privind Ucraina: România susține un dialog transatlantic pentru securitate și stabilitate

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, participă duminică la Summitul liderilor privind Ucraina, organizat...

Actualitate 1 an ago

Ucraina după vizita dezastruoasă a lui Zelensky la Washington: Unitate în fața incertitudinii

Indiferent dacă președintele Volodimir Zelensky a fost prins într-o capcană diplomatică sau dacă ar...

Actualitate 1 an ago

Protest AUR în București: Participare redusă și incidente de securitate

Mitingul organizat sâmbătă de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) în Piața Universității din București...

Actualitate 1 an ago

Protest AUR la București: Miting împotriva Guvernului Ciolacu și marș spre Piața Victoriei

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a organizat sâmbătă un miting în Piața Universității, urmat...

Actualitate 1 an ago

Reacții din România și Moldova după disputa Trump-Zelensky: Îngrijorări privind securitatea regională

Întâlnirea tensionată dintre președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, și omologul său american, Donald Trump, continuă...

Actualitate 1 an ago

Administrația Trump schimbă strategia cibernetică: Rusia, scoasă de pe lista amenințărilor

Administrația Trump a semnalat public și privat că nu mai consideră Rusia o amenințare...