Fostul Director al Operei Naţionale din Bucureşti, Răzvan Ioan Dincă, a fost condamnat la 6 ani de închisoare

Fostul Director al Operei Naţionale din Bucureşti, Răzvan Ioan Dincă, a fost condamnat în cadrul unui proces în care a fost acuzat de mai multe infracţiuni de abuz în serviciu şi conflict de interese, la 6 ani de închisoare cu executare. Sentinţa nu este definitivă, Dincă putând să facă apel în termen de 10 zile.

Alături de acesta, în acelaşi dosar au mai primit pedepse Mădălina Gabriela Iacob, Alina Ofelia Moldovan, şi Georgeta Petrescu. Instanţa a dispus achitarea lui Eduard Sebastian Grigore, precum şi a lui Demeter Andras.

Instanţa a decis, în cazul fostului director al ONB, ”contopirea pedepselor principale cu închisoarea în pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 8 luni închisoare, la care se adaugă un spor de 2 ani şi 4 luni închisoare (o treime din totalul celorlalte pedepse cu închisoarea de 3 ani şi 6 luni închisoare, 2 ani închisoare şi 1 an şi 6 luni închisoare), la care se adaugă şi pedeaspa cea mai grea a amenzii penale, 135 zile – amendă (respectiv 6.750 lei), majorată cu un spor de 180 zile – amendă (o treime din totalul celorlalte patru pedepse cu amenda penală – cele 4 pedepse de câte 135 zile – amendă), urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare şi 315 zile – amendă, suma corespunzătoare unei zile – amendă fiind de 50 de lei pe zi (un total de 15.750 lei)” se arată în rechizitoriu.
De asemenea, lui Răzvan Ioan Dincă i s-a aplicat şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioada de cinci ani.
 
În cazul Alinei Ofelia Moldovan (fost director general adjunct al ONB), instanţa a decis să contopească pedepsele principale în pedeaspa cea mai grea a amenzii penale constând în 135 zile – amendă (respectiv 6.750 lei), la care se adaugă un spor de 180 zile – amendă (o treime din totalul celorlalte patru pedepse cu amenda penală – cele 4 pedepse de câte 135 zile – amendă), urmând ca în final inculpata să execute pedeapsa rezultantă de 315 zile – amendă, suma corespunzătoare unei zile – amendă fiind de 50 de lei pe zi (un total de 15.750 lei).

Procurorii l-au mai acuzat pe Răzvan Ioan Dincă de faptul că, în perioada 18 martie 2013 – 31 decembrie 2014, în calitate de director general al Operei Naţionale Bucureşti, a încheiat mai multe convenţii civile nelegale, fapt ce dus la prejudicierea statului cu peste 43.000 de lei. De asemenea, în perioada 4 octombrie 2013 – 1 aprilie 2014, Dincă ar fi achitat, tot în mod ilegal, 150.000 de lei către o societate care a presat servicii pentru Opera Naţională, a mai arătat Parchetul Judecătoriei Sectorului 1.

Răzvan Dinca a fost directorul Operei Naţionale Bucuresti din decembrie 2012, când a câştigat concursul de proiecte de management organizat de Ministerul Culturii. În august 2006, el a fost numit director general al Teatrului Naţional de Operetă "Ion Dacian" din Bucureşti, iar în 2007 a devenit director şi manager de proiect al Festivalului Internaţional de Artele Spectacolului Muzical "Viaţa e Frumoasă!". A regizat mai multe spectacole de teatru în ţară şi în Bucureşti. În perioada 2010-2012, Dincă a fost consilier al preşedintelui-director general al Societăţii Române de Radiodifuziune.

 

Anunțuri publicitare