
Fostul director Unifarm Adrian Ionel, sub control judiciar într-un alt dosar pentru achiziții în pandemie
Fostul director al Unifarm Adrian Ionel a fost plasat sub control judiciar de către DNA într-un al doilea dosar legat de achiziții în perioada pendemiei de COVID-19.
- În 15 martie 2020, Adrian Ionel, fără respectarea vreunei proceduri și cu încălcarea prevederilor legale, ar fi încheiat cu o societate comercială un contract de achiziții publice în valoare de 4.499.985 lei, ce avea ca obiect cumpărarea a 1.500.000 de „măști chirurgicale cu trei pliuri”.
- La data încheierii contractului, societatea comercială nu era avizată de Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România pentru importul/distribuția „măștilor chirurgicale cu trei pliuri”.
- Ulterior, la doar două zile de la încheierea contractului, directorul general al Companiei Naționale Unifarm SA ar fi decontat către firma respectivă suma de 3.599.988 lei, reprezentând un avans din valoarea contractului încheiat în condițiile de mai sus.
- Până în prezent, societatea comercială nu a livrat nicio mască, iar după denunțarea contractului aceasta nu a returnat nici suma primită drept avans.
- Prin aceste demersuri, Adrian Ionel ar fi produs un prejudiciu companiei naționale pe care o conducea în valoare de 3.599.988 lei, concomitent cu obținerea unui folos material în același cuantum pentru societatea respectivă.
- să nu părăsească limita teritorială a țării, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului,
- să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar.
- Fostului director Unifarm i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
Descoperă mai multe la Radio Clasic
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.


































