Germania prelungeşte starea de lockdown

Germania a decis prelungirea măsurii de lockdown cu restricții mult mai dure față de până acum, până la 31 ianuarie, după o întâlnire dintre cancelarul Angela Merkel şi preşedinţii celor 16 landuri. Merkel vorbește despre o cursă contracronometru, spitalele din mai multe zone din țară fiind pline.

Până la finalul lunii, școlile, precum şi majoritatea magazinelor nealimentare, barurile, restaurantele, insitituţiile culturale, sportive şi de agrement vor rămâne închise, relatează dpa şi AFP.

”De asemenea, le cerem tuturor cetăţenilor să limiteze contactele la minimum” pentru a combate pandemia, a declarat cancelarul, în cadrul unei conferinţe de presă.

O altă restricțile presupune ca întrunirile private cu o altă persoană sunt permise numai în afara propriei locuinţe, comparativ cu cinci din alte gospodării, cum era prevăzut până acum. Restricţiile de călătorie pe o rază de 15 kilometri de la domiciliu vor fi puse în aplicare în districtele în care incidenţa virală depăşeşte cele 200 de noi cazuri de infecţii la 100.000 de locuitori.

În prezent, aceasta vizează aproximativ 10 milioane de oameni, în special în estul ţării, Saxonia, Turingia, dar şi în Bavaria, afectate semnificativ de al doilea val al epidemiei.