Klaus Iohannis: Azi vom depăși 100.000 de persoane vaccinate într-o zi

Klaus Iohannis a vizitat, joi, centrul de vaccinare de la Spitalul Militar din Constanța, despre care a spus că „este organizat impecabil, cu toate că este în condiții de container, deci centru improvizat”. Ieri și astăzi, în centrul respectiv s-au vaccinat deja peste 500 de persoane din Constanța.

„Este un lucru excelent. Am intrat realmente într-o fază nouă cu vaccinarea. Avem maratoane, avem centre deschise non-stop la spitalele militare, unde cei care doresc să se vaccineze se pot, pur și simplu, prezenta și se vaccinează.

Am renunțat, practic, la toată birocrația și, începând din această săptămână, din sfârșitul acestei săptămâni, toate centrele de vaccinare din toate localitățile din toată țara sunt deschise pentru vaccinare fără preaviz, fără anunț prealabil, fără înscriere pe platformă.

Oricine se poate prezenta direct la centru și se poate vaccina. Suntem în situația foarte bună în care avem suficiente doze pentru a intra în această etapă.

În paranteză fie spus, noi stăm – noi, în România – extraordinar de bine cu această campanie de vaccinare. În altă parte, lucrurile sunt încă în organizare și nu cred că sunt multe locuri unde cetățenii se pot duce, pur și simplu, la vaccinare”, a declarat Klaus Iohannis.

Președintele a spus că vor urma și alte acțiuni, fiind planificate centre cu prezență non-stop, 24 de ore sau maratoane de vaccinare. Toate centrele vor fi deschise.

Facebook Notice for EU! You need to login to view and post FB Comments!