LISTA țărilor cu risc epidemiologic ridicat. Cei care vin din Italia trebuie să stea în carantină

Lista țărilor și teritoriilor cu risc epidemiologic ridicat a fost actualizată, duminică, 3 ianuarie 2021.  Persoanele care sosesc în România din aceste țări sau zone trebuie să stea în carantină. Italia a fost reintrodusă pe această listă.

Pe de altă parte, autoritățile au decis reluarea zborurilor către și dinspre Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, numai că persoanele care vin din acest stat trebuie să intre în carantină ori sa aibă un test negativ la Covid-19, efectuat cu cel mult 48 de ore înainte de intrarea în România.

În decizia adoptată la 17 decembrie 2020, Italia fusese scoasă de pe lista „galbenă”, adică a țărilor cu risc epidemiologic ridicat, ceea ce i-a bucurat pe românii din Italia care se întorceau de sărbători în țară pentru că nu mai erau obligați astfel să stea în izolare. Acum, Italia a fost reintrodusă pe această listă.

În schimb, iese din listă Bulgaria, deci cei care vin din această țară nu vor mai trebui să stea în carantină.