Locuitorilor din Atena li se cere să rămână în case și să închidă geamurile

Autoritățile din Grecia au cerut locuitorilor Atenei să rămână în case, miercuri, după ce incendiile de pădure care au erupt în nordul orașului au acoperit cerul cu un strat gros de fum negru, relatează Reuters.

Peste 500 de pompieri s-au luptat cu flăcările la poalele muntelui Parnitha, la marginea Atenei, cu ajutorul a nouă elicoptere speciale, cinci avioane și armatei. Zona este una cu vegetație densă, iar flăcările continuă să ardă.

„Incendiul este încă activ, întins pe un perimetru larg cu degajare puternică de căldură”, a spus un oficial al brigadei de pompieri.

În ciuda caniculei extreme și condițiilor de vreme dure, autoritățile au cerut oamenilor să țină geamurile închise și să reducă deplasările în exterior din cauza fumului toxic și particulelor periculoase care au fost eliberate de incendiu.

Temperaturile au depășit 40 de grade Celsius, însă oficialii spun că, miercuri, situația s-a mai îmbunătățit, și că umiditatea s-a mai redus.

Incendiul a izbucnit marți, în orașul Varympompi, la 20 de kilometri nord de centrul Atenei. În mijlocul unor temperaturi extreme, focul s-a răspândit la orașele din apropiere.