MAI explică de ce noul buletin electronic are afișat “GEN” în loc de “SEX”

Cătălin Giulescu, chestor al Direcției pentru Evidența Persoanelor, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că buletinul electronic, care are și funcție de document de călătorie, are steagul UE, conform regulamentului adoptat în întregul bloc comunitar, dar și stema României.

De asemenea, reprezentantul MAI a precizat că steagul României împreună cu stema sunt elemente vizuale pe cartea simplă de identitate, care nu are funcția de suport electronic. Totodată, Giulescu a explicat că proiectul de HG prin care a fost reglementat noul card electronic de identitate s-a aflat în dezbatere publică încă din 17 octombrie 2020.

ACTUALIZARE 23:30 Șeful Direcției pentru Evidența Persoanelor a declarat, în cadrul conferinței de presă de miercuri, că va fi analizată posibilitatea schimbării mențiunii “GEN” cu “SEX”.

Potrivit acestuia, regulamentul UE prevede că suntem obligaţi să respectăm un standard ICAO – de a structura formatul documentului având în vedere nişte zone obligatorii, pentru ca acest document să poată fi citit electronic şi să poată fi uşor de identificat anumite câmpuri.

„Mai mult de 60% dintre elementele de securitate pe care le conţin cele două proiecte de documente – una a fost deja lansată, în proiectul-pilot, cealaltă, simplă, urmează s-o lansăm în următoarele patru luni – sunt structurate în special prin modalitatea prin care sunt îmbinate culorile, vopselurile”, a afirmat Giulescu.

În ceea ce priveşte CEI s-a optat pentru stema naţională, pe lângă însemnele UE, care sunt obligatorii, iar aceste elemente pot fi cuprinse doar în partea de sus a documentului, a adăugat el.

„Tehnic, e aproape imposibil la acest moment să introducem steagul României, cu actualele tehnologii. Dar putem să luăm în considerare orice fel de propunere. Aceasta este esenţa proiectului-pilot – ne propunem ca în acest an să emitem un număr limitat de cărţi, aproximativ 5.000. În această fază vom testa toate elementele tehnice, dar şi în ceea ce priveşte utilizarea documentului”, a precizat Giulescu.

Directorul DEPABD a adăugat că documentul de identitate va putea să conţină orice fel de element considerat necesar.

„Aşteptăm propunerile dumneavoastră, vă mulţumim pentru cele care deja au fost formulate. Orice opţiune este posibilă, în acest moment, vom analiza cu foarte mare atenţie şi la final vom trage nişte concluzii şi este foarte posibil ca menţiunea respectivă să fie «sex»”, a mai declarat Giulescu

Facebook Notice for EU! You need to login to view and post FB Comments!