- Putin nu vede o problemă în extinderea NATO cu Suedia și Finlanda
- Rechizitoriul DNA: Ion Rădoi trimis în judecată pentru fraude la metrou
- Elveția va impune noi obligații serviciilor de streaming (gen Netflix)
- România trebuie să reducă cheltuielile din sectorul public
- Suspiciuni privind neregularități în privința votului la Eurovision
Maya Plisetskaia a murit

Legendara balerină rusă Maya Plisetskaia, una dintre cele mai importante dansatoare şi coregrafe din toate timpurile, a murit sâmbătă, la vârsta de 89 de ani, potrivit unui anunţ făcut de directorul general al Teatrului Balşoi, Vladimir Ourin.
Maya Plisetskaia a murit în Germania, în urma unui atac de cord.
Maya Plisetskaia s-a născut pe 20 noiembrie 1925, la Moscova şi a a fost considerată una dintre cele mai importante balerine ale secolului al 20-lea.
A făcut parte dintr-o proeminentă familie de artişti ruşi cu origini evreieşti. Tatăl său, fost inginer și diplomat, a fost executat în 1938 in timpul marii epurări Staliniste, iar mama sa, de profesie actriţă, a fost acuzată de trădare şi trimisă într-un lagăr din Kazahstan.
S-a alăturat Teatrului Balşoi în 1943, la vârsta de 18 ani, şi a devenit unul din starurile acestei instituţii de spectacole.
Maya Plisetskaia a fost apreciată atât datorită tehnicii sale desăvârşite şi interpretării dramatice, cât şi pentru faptul că spectacolele sale au sfidat convenţiile sovietice.
A cunoscut faima internaţională după ce interdicţia sa de a călători a fost ridicată chiar de către Nikita Hruşciov, în 1959, cu un an înainte ca Pliseţkaia să devină prim-balerínă a Teatrului Balşoi.
Maya Plisetskaia a dansat timp de peste cinci decenii, retrăgându-se din activitate abia în 1990.