Streamuri Radio Clasic
Autentifică-te sau creează un cont pentru streamurile premium.

Emisiuni

Margareta Paslaru de vorbă cu Adriana Codreanu

Emisiuni 09:21

Joi, 31 mai, de la ora 12:00, invitata doamnei Margareta Paslaru este doamna Adriana Codreanu, fondatoarea grupului Alegretto.

Profesoara Adriana Codreanu este fondatoarea Grupului vocal ALLEGRETTO, înfiinţat în anul 1974, în cadrul Palatului Naţional al Copiilor din Bucureşti, acesta cuprinde copii cu vârste între 4 şi 14 ani.

Formaţia ALLEGRETTO a efectuat 55 de turnee internaţionale şi a participat la peste 50 de Concursuri şi Festivaluri unde a cucerit 47 de Mari Premii, Medalia de Aur, Marele premiu de interpretare, Locul I şi numeroase titluri de LAUREAT. Au avut onoarea de a-i avea ca spectatori pe mari personalităţi ale lumii ca Papa Ioan Paul al II lea, Laura Bush, preşedintele Poloniei, Italiei, regii Iordaniei, Marocului, Belgiei şi Olandei şi alţii. Pe tot parcursul activităţii artistice, copiii Corului ALLEGRETTO au susţinut peste 800 de Spectacole şi Concerte – din care mai mult de 500 – peste hotare. Au concertat pe scene de renume ca Opera Naţională din Atena – Grecia, Scena Teatrului Tognolo – Veneţia şi Bari – Italia, Studiourile de TV BBC din Anglia, Maroc, Iordania, Rusia, Rep. Moldova, Mongolia, Opera Naţională din Varşovia, Nancy – Franţa, Istanbul – Izmir şi Antalya – Turcia, Macedonia, Opera din Odessa – Ucraina, au cântat în nenumărate şcoli şi grădiniţe pentru copii şi au organizat spectacole în spitale şi aziluri de bătrâni – pentru colectare de fonduri şi acţiuni de binefacere.
In prezent, formaţia are peste 84 de cântece în repertoriu şi peste 70 de cântece imprimate la faza de masterizare – pregătite pentru spectacole ocazionate de diverse manifestări la care sunt invitaţi să-şi susţină recitalul în aprox. 16 limbi străine – engleza, franceza, spaniola, rusa, germana, araba, maghiara, suedeza, ebraica, poloneza, italiana, japoneza, letona, greaca, rromanes.


 

Emisiuni o zi ago

Lentila de contact cu Stelian Tănase – O țară în așteptare, ce urmează pentru România?

Ultima ediție din acest sezon: între bilanț politic și o vară cu multe semne...

Emisiuni o săptămână ago

Lentila de contact cu Stelian Tănase – România în criză, Parlamentul în vacanță

În ediția din această săptămână a emisiunii „Lentila de contact”, Stelian Tănase pornește de...

Emisiuni 2 săptămâni ago

21 de plaje accesibile schimbă litoralul românesc

21 de plaje de pe litoralul românesc au fost adaptate pentru persoanele cu dizabilități,...

Emisiuni 2 săptămâni ago

Partidele trag de timp, România plătește nota

„Lentila de contact”, cu Stelian Tănase – vineri, 17 iulie 2026, ora 12:00, la...

Emisiuni 3 săptămâni ago

Lentila de contact cu Stelian Tănase: Când Justiția face politică. Între revanșă și haos instituțional

„Lentila de contact” – vineri, 10 iulie 2026, ora 18:00, la Radio Clasic În...

Emisiuni 4 săptămâni ago

România, lăsată de izbeliște: Parlamentul în vacanță, iar guvernul nu mai vine

„Lentila de contact”, cu Stelian Tănase – vineri, 3 iulie 2026, ora 12:00, la...

Emisiuni o lună ago

Lentila de contact cu Stelian Tănase – Bolojan, locomotiva PNL: opoziție sau tentația puterii?

„Lentila de contact” cu Stelian Tănase – vineri, 26 iunie 2026, ora 12:00, la...

Emisiuni o lună ago

„Fără AUR” a devenit „cu voturile AUR”? Stelian Tănase, atac dur la Nicușor Dan

„Lentila de contact” – vineri, 19 iunie 2026, ora 17:00, la Radio Clasic În...

Emisiuni 2 luni ago

Pariul lui Nicușor: guvernul imposibil al lui Tomac

Nicușor Dan și criza guvernului imposibil: Stelian Tănase despre moțiune, Tomac și jocul PSD–AUR...

Emisiuni 2 luni ago

„Lentila de contact” cu Stelian Tănase: Jocul lui Nicușor Dan și vulnerabilitatea statului în fața crizelor

Vineri, 5 iunie 2026, ora 20:30, la Radio Clasic În ediția din această săptămână...

Emisiuni 2 luni ago

Lentila de Contact cu Stelian Tănase: PNL la răscruce: între supraviețuire și reconstrucție

PNL la răscruce: între moștenirea lui Iohannis și provocarea reconstrucției Vineri, 29 mai 2026,...

Emisiuni 2 luni ago

Lentila de contact cu Stelian Tănase – Ce vrea Nicușor Dan? European sau pro-occidental?

„Lentila de contact” – Stelian Tănase despre România blocată politic și Europa care riscă...

Emisiuni 3 luni ago

„Lentila de contact” – Stelian Tănase despre criza politică, summitul de la București și ascensiunea lui Bolojan

Vineri, 15 mai 2026, ora 20:00, la Radio Clasic În ediția de astăzi a...

Emisiuni 3 luni ago

Lentila de contact cu Stelian Tănase – Moțiunea de cenzură și medierile lui Nicușor

În ediția de vineri a emisiunii „Lentila de contact”, Stelian Tănase analizează criza politică...

Emisiuni 3 luni ago

„Lentila de contact” – Stelian Tănase despre moțiunea de cenzură

Vineri, 1 mai, de la ora 12:00, la Radio Clasic, Stelian Tănase analizează, în...

Emisiuni 3 luni ago

„Lentila de contact” – Stelian Tănase despre România blocată între criză politică și scumpiri

În noua ediție a emisiunii „Lentila de contact”, Stelian Tănase radiografiază un moment dificil...

Emisiuni 4 luni ago

Lentila de contact cu Stelian Tănase – Între războaie și scumpiri, ne pregătim de Paște

În Vinerea Mare, de la ora 18:00, la Radio Clasic, Stelian Tănase revine cu...

Emisiuni 4 luni ago

„Lentila de contact” cu Stelian Tănase – între scumpiri, război și jocurile cinice ale politicii interne

Vineri, ora 19:00, la Radio Clasic În ediția din această săptămână a emisiunii „Lentila...

Emisiuni 4 luni ago

„Lentila de contact” cu Stelian Tănase – între bugetul votat la București și neliniștea unei lumi în război

Vineri, ora 18:00, la Radio Clasic În ediția din această săptămână a emisiunii „Lentila...

Emisiuni 5 luni ago

„Lentila de contact” cu Stelian Tănase – România între războiul din Orientul Mijlociu și propriile crize interne

În ediția din această săptămână a emisiunii „Lentila de contact”, difuzată vineri de la...

Emisiuni 5 luni ago

„Lentila de contact” cu Stelian Tănase – analiza unei lumi aflate pe muchie de cuțit

Vineri, ora 18:00, la Radio Clasic În ediția din această săptămână a emisiunii „Lentila...

Emisiuni 5 luni ago

Lentila de contact cu Stelian Tănase – „Fumul alb” de la Curtea Constituțională

Ediția din această săptămână a emisiunii „Lentila de contact”, realizată de Stelian Tănase la...

Emisiuni 6 luni ago

„Lentila de contact” – radiografia lucidă a lumii, cu Stelian Tănase

În fiecare vineri, de la ora 18:00, pe YouTube și la Radio Clasic FM,...

Emisiuni 6 luni ago

Lentila de contact cu Stelian Tănase – Radiografia unei lumi care refuză să se schimbe

Într-un peisaj mediatic grăbit, dominat de breaking news și reacții reflexe, „Lentila de contact”,...