Medalion Gheorghe Tattarescu la Palatul Suțu
La 125 de ani de la încetarea din viață a lui Gheorghe Tattarescu, Muzeul Municipiului București aduce un omagiu celui care a fost o personalitate exemplară a secolului al XIX-lea, modelator al gustului și sensibilității pentru frumos a contemporanilor săi.
Pictor înzestrat, autor de ansambluri monumentale bisericești, fondator al Școlii de Belle – Arte din București (alături de Theodor Aman) și mentor al unei întregi generații de artiști, Gheorghe Tattarescu este un nume reprezentativ al culturii românești moderne.
În așteptarea redeschiderii Muzeului Memorial Gheorghe Tattarescu din casa artistului situată în Str. Domnița Anastasia nr. 7, în sălile căreia va fi expusă opera majoră a pictorului Gheorghe Tattarescu (1820 – 1894), Muzeul Municipiului București vă invită la un medalion expozițional inedit de pictură de șevalet dedicat unui subiect prea puțin explorat de maestru: peisajul.
Șapte tablouri peisaje din colecția muzeului sunt prezentate publicului în cadrul Medalionului Gheorghe Tattarescu deschis la Palatul Suțu în perioada 30 octombrie – 6 noiembrie 2019. Lucrările datează din perioada de formare a artistului la Roma (1845 – 1851), unde a studiat pe lângă Academia San Luca, avându-i profesori pe Natale Carta și Giovanni Silvagni.
Demersul său, atât de semnificativ închis în retorica academică, cunoaște și unele zone mai puțin importante în ierarhia genurilor. Un asemenea teritoriu este peisajul, mijlocul prin care ia contact direct cu natura, unde artistul caută, explorează cu adevărat și se eliberează de normele riguroase ale studiului după operele marilor maeștri.
Studiile după antic, acuratețea execuției, o gramatică solidă a meseriei prin stăpânirea desenului și apetența pentru forma închisă și contur, alcătuiesc trăsături definitorii stilului liniar, reper al excelenței în neoclasicism. Acestei zone de interes i se asociază lucrarea Turnul lui Lysicrate, pentru care a făcut schițe in situ în 1845, într-o scurtă vizită la Atena.
Realizări remarcabile ulterioare – Pe Gianicolo, vedută în care se resimt îndepărtate ecouri ale picturii în aer liber, sau Vedere de pe Pincio, ce dezvăluie o imagine poetică, remarcabilă prin vibrația și sinceritatea viziunii, dar și Peisajul nocturn la granița cu Toscana, unic în arta sa, cu o priveliște fantasmatică în game de albastru și violet, prefigurează un anume fior romantic la Tattarescu. Admirator fervent al lui Salvator Rosa, pictorul va aborda și peisajele cu stânci și arbori frânți ce relevă o natură aproape elementară, precum peisajele din Apenini ale lui Rosa.
Deși artistul devenise unul dintre cei mai căutați portretiști ai epocii și, în același timp, prodigios ca pictor muralist de teme religioase, aceste lucrări expuse stau mărturie că și priveliștile din natură l-au atras pe Tattarescu. Astfel, peisajul este un gen în care artistul dovedește frumoase calități de observație realistă, de repartizare justă a maselor de umbră și lumină, precum și o vastă perspectivă în adâncime.
