Michel Houellebecq, numit vizionar de presa franceză după apariţia romanului „Sérotonine”

Scriitorul francez Michel Houellebecq este numit din nou un vizionar de către presă, după ce vineri dimineaţă, în librăriile din Franţa a apărut cel mai recent roman al său, „Sérotonine”.

Noul roman al scriitorului francez Michel Houellebecq (62 de ani) a apărut vineri în librăriile din Franţa, fiind pentru prima dată când acesta nu a făcut, în mod personal, vreo promovare cărţii, scrie The Guardian.

Apariţia romanului vine la scurt timp după ce autorului i-au fost acordate însemnele de Cavaler ale Legiunii de onoare, cea mai înaltă onoare naţională acordată de statul francez.

„Sérotonine” spune povestea unui inginer agronom care scrie rapoarte pentru ministerul agriculturii din Franţa şi care detestă Uniunea Europeană. Romanul este descris de presa franceză drept caustic şi vizionar, mesajul cărţii fiind împotriva politicienilor care „nu luptă pentru interesele oamenilor lor, dar sunt gata să moară pentru a apăra comerţul liber”.

Houellebecq şi naratorii săi de vârstă mijlocie sunt văzuţi ca profeţi stranii ai stării naţionale”, mai scrie The Guardian.

Cel mai recent roman al său „îi confirmă statutul de vizionar şi îi conferă poziţia de mare romancier al poporului”, scrie cotidianul francez „Le Figaro”.

Houellebecq: Trump, unul dintre cei mai buni preşedinţi americani

Într-un articol recent pentru ”Harpers”, Houllebecq l-a lăudat pe Donald Trump pentru politica sa protecţionistă, numindu-l „unul dintre ce mai buni preşedinţi americani” pe care i-a văzut.

În viziunea sa, preşedintele SUA a fost, în privinţa poziţiei sale cu privire la comerţ ca o „gură sănătoasă de aer proaspăt”, lăudând americanii pentru alegerea unui lider cu origini în „aşa-numita societate civilă” care, dacă este de părere că e greşit, rupe tratate. Pe scurt, conform lui Houellebecq, Trump „a fost ales să apere interesele muncitorilor americani”, ceea ce face.

„În ultimii 50 de ani ai Franţei, mi-aş fi dorit să dau peste o astfel de atitudine mai des”. De asemenea, autorul francez a lăudat şi Brexit-ul, scriind: „britanicii mă calcă pe nervi, dar curajul lor nu poate fi negat”.Poziţia sa nu uimeşte pe nimeni însă, euroscepticismul său fiind un fapt cunoscut. „Franţa e o ţară independenţă mai mult sau mai puţin, şi va deveni complet independentă din nou când Uniunea Europeană se va dizolva (cu cât mai curând, cu atât mai bine)”.

Pentru scriitorul francez, ţările din Europa nu au valori şi nici interese comune, „într-un cuvânt, Europa nu există”. Din acest motiv, Europa este „o idee stupidă care s-a transformat gradual într-un coşmar din care, la un moment dat, ne vom trezi”.

Michel Houellebecq (pseudonimul lui Michel Thomas) s-a născut pe 26 februarie 1956 sau 1958 (după afirmaţia autorului) în insula Réunion, teritoriu francez „dincolo de mări”. A studiat agronomia la Institutul National de Agronomie Paris-Grignon şi cinematografia la Şcoala Naţională Superioară „Louis Lumiere”, ale cărei cursuri le-a abandonat. Houellebecq a început scriind poeme, însă recunoaşterea publicului a venit odată cu scrierea de romane. Este unul dintre cei mai traduşi scriitori de limbă franceză din lume, temele pe care le abordează adesea în scrierile sale fiind iubirea, singurătatea existenţială, declinul occidentului, precum şi necesitatea schimbării omului.

 

 

 

Anunțuri publicitare