Ministrul Finanțelor confirmă că se discută modificarea Codului Fiscal

Codul fiscal va fi modificat de la jumătatea anului, în ideea de a intra în vigoare din 2023, după ce va exista o dezbatere cu toți actorii implicați, respectiv mediul de afaceri, sindicate, mediul academic și în urma asistenței FMI și Băncii Mondiale, a anunțat Adrian Câciu, ministrul Finanțelor, într-un interviu acordat HotNews.ro. Pe zona de taxare a proprietăților, posibil ca persoanele fizice care au mai multe apartamente, de exemplu, să plătească mai mulți bani. De asemenea, și cei care au mai mult de două mașini. În cadrul discuției am abordat taxarea bacșișului, zahărului, pragul la micro, introducerea impozitului progresiv, schimbările posibile de la IT și construcții, simplificarea Declarației uniceși reactivarea facilității de 1.500 lei pentru creșă sau grădiniță


Principalele aspecte avute în vedere:

  • Vom vedea o modificare a Codului fiscal la jumătatea anului, în urma analizei împreună cu mediul privat și cu asistență FMI și Banca Mondială, iar aplicarea să fie din 2023.
  • În luna mai vor începe dezbaterile publice pe document sau părți din acesta, astfel încât la 1 iunie să fie decizie pe ceea ce înseamnă regimul fiscal
  • Pragul la microîntreprinderi o să scadă
  • Anul acesta va exista o dezbatere pe introducerea impozitului progresiv. „”În România nimeni nu ține cont de faptul că un contribuabil are și cheltuieli. (…) Avem și niște cheltuieli pe care noi nu le mai luăm în calcul: educație, asigurare, pensie privată. Sunt tot niște cheltuieli” (acestea vor fi luate în calcul la impozitul progresiv n.r.)
  • „Nu cred că este normal să ai același impozit dacă ai mai multe proprietăți. O mașină la o familie. Știți că în Japonia, de exemplu, nu poți să-ți cumperi mașină dacă nu faci dovada că ai locul de parcare.(…) Eu aș propune de la a treia (mașină o taxare n.r.) ca să nu sperii că de la a doua. Evident, în urma unei analize și a unui dialog poate să rezulte o creștere graduală de la a doua”. 
  • „În zona în care există o, să nu-i spun opulență, dar o preocupare prea intensă pentru a acumula proprietăți, aș vedea o taxare, dar taxarea aceea n-aș vedea să se întoarcă la stat, ci către comunitatea locală”.
  • Facilitățile din construcții vor avea parte de un upgrade. În construcții pot să apară vouchere pentru calificare, scheme care să-i ajute la retehnologizare.
  • Facilitatea din IT (scutirea de impozit pe venit) ar putea fi regândită. ” Eu îți dau facilitatea de a nu-ți impozita acel venit, dar fă legătura cu sursa”
  • La Ministerul Finanțelor este o analiză accelerată pentru impozitarea bacșișului în Horeca
  • Nu se știe încă dacă vom avea o taxă pe zahăr, dar Adrian Câciu declară: Pot să vă spun doar că nu-i taxat, ceea ce în Europa se cam întâmplă
  • Urmează modificări fiscale pe energie: „În industrie sunt producători, furnizori, dar mai sunt și cei care fac prețul. Se numesc traderi și acolo am impresia că nu prea ne-am uitat”. 
  • Facilitatea celor 1.500 lei pentru creșă sau grădiniță ar putea fi reactivată până la jumătatea anului, cu o extindere a sa și la impozit pe venit.
  • Declarația Unică ar putea fi simplificată. Ministrul a cerut o ANAF o soluție de simplificare. „O aștept. Probabil după o să o mai ajustăm ca să fie și mai simplă decât mi se va propune”.