Streamuri Radio Clasic

Actualitate

MIZERABILII / LES MISÉRABLES – filmul-protest al lui Ladj Ly, premiat la Cannes și nominalizat la Oscar, acum pe marile ecrane din România

Actualitate 13:34

Nominalizat la Oscar pentru cel mai bun film străin și câștigător al premiului juriului la Cannes, Mizerabilii/ Les Misérables, lungmetrajul de debut al regizorului fenomen Ladj Ly, ajunge pe marile ecrane din România din 24 ianuarie, distribuit de Independența Film.

Inspirat din revoltele anului 2005 din Paris, declanșate de moartea a doi tineri în timpul unui raid al forțelor de ordine, Mizerabilii prezintă o perspectivă provocatoare a sărăciei și violențelor de la periferia Parisului, locul în care Ladj Ly a crescut și care i-a fost mereu inspirație în carieră.

„Cine crede că e vorba de o nouă ecranizare a clasicului Victor Hugo, se înşală”, scrie publicația americană Variety. „Dar există un motiv pentru care Les Misérables poartă acelaşi titlu: ambele sunt amplasate în Montfermeil, suburbia muncitorească unde regizorul a crescut. Un secol mai târziu, mizeria e încă acolo, iar violenţa poliţiei rămâne un factor important.”.

Mizerabilii spune povestea a trei membri ai brigăzii anticriminalitate, care se confruntă, de-a lungul a 24 de ore, cu un conflict între bandele rivale de la periferia Parisului.

Stephane, proaspăt mutat din Cherbourg, se alătură brigăzii anticriminalitate din Montfermeil, într-un cartier problematic din suburbiile capitalei franceze. Fâcând echipă cu Chris și Gwada, colegii săi mult mai experimentați, acesta descoperă rapid tensiunile dintre bandele care domină cartierul, dar și dintre localnici și poliție. Când o operațiune de arestare scapă de sub control, o dronă filmează toate mișcările pe care le fac Stephane și colegii săi, amenințând să expună realitatea vieții cotidiene.

Trailer: https://youtu.be/2bVEn8IA0Og

Filmul, care a atras atenția președintelui Macron chiar în perioada revoltelor Vestelor Galbene, a fost descris de Washington Post report “un protest pasional în numele unei întregi generații, al cărei viitor a fost, în mare parte, exclus”, iar The New York Times l-a numit “un strigăt înflăcărat împotriva opresiunii”.

Lansat la Cannes 2019, Mizerabiliia fost primit cu ovații, concurând pentru Premiul Juriului alături de filmele unor regizori celebri precum Quentin Tarantino, Pedro Almodóvar, Ken Loach şi Xavier Dolan, și doborând recordurile în SUA pentru drepturile de distribuție ale unui debutant pe Croazetă (1,5 milioane de euro).

Originar din Montfermeil, cartierul în care încă locuiește, Ladj Ly (40 de ani) și-a început cariera în adolescență, în cadrul în cadrul colectivului regizoral Kourtrajmé, fondat de către prietenii săi, Kim Chapiron și Romain Gavras, cărora li s-a alăturat și celebrul fotograf JR, colaborator al regizoarei Agnès Varda. A debutat ca actor, apoi ca regizor cu scurtmetrajul  Montfermeil les Bosquets (1997). În 2005, în timpul revoltelor din Paris, Ladj Ly decide să

își filmeze cartierul timp de un an și să realizeze documentarul 365 jours à Clichy-Montfermeil (2007). Câțiva ani mai târziu revine cu 365 jours au Mali (2014), un film care urmărește mișcările sociale și politice violente din Mali, unde miliția tuaregă se pregătește de război. În 2018 lansează scurtmetrajul de ficțiune Les Misérables, multi-premiat și nominalizat la Premiile César, care stă la baza primul său film de lungmetraj cu același titlu.

Distribuit de Independența Film, Mizerabilii/ Les Misérables va rula din 24 ianuarie în cinematografele din țară: București (Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Cineplexx Băneasa, Hollywood Multiplex, Cinema Muzeul Țăranului, Cinema Elvira Popescu, Cinema Union și Cinema Europa), Bârlad (Cityplex Cinema Victoria), Bistrița (Cinema Dacia), Brașov (Cinemateca Patria), Brăila (Cinefeel), Cluj (Cinema Victoria, Cinema Arta), Iași (Ateneu), Onești (Cinema Capitol), Pitești (Cinema Trivale, Cinema București), Sibiu (Cinegold), Sfântu Gheorghe (Cityplex Arta), Târgu Mureș (Cinema Arta), Vaslui (Cityplex).

Printre filmele distribuite de Independența Film în următoarele luni se regăsesc producții apreciate și premiate precum: Trădătorul/ Il traditore (r. Marco Bellochio), Sorry We Missed You (r. Ken Loach), La belle époque (r. Nicolas Bedos), Beanpole (r. Kantemir Balagov), The Truth (r .Hirokazu Kore-eda) sau Martin Eden (r. Pietro Marcello).

Actualitate o lună ago

Nava-școală “Mircea” pornește spre New York pentru a marca Freedom250, cea de-a 250-a aniversare a Statelor Unite

În contextul în care Statele Unite se pregătesc să sărbătorească 250 de ani de...

ANM ninsori, Balea Lac zapada, Bucuresti zapada, strat de zapada, zone afectateSursă foto: Shutterstock
Actualitate 3 luni ago

Harta zăpezii: zonele din România cu cele mai mari depuneri după viscol

Ninsorile din noaptea de marți spre miercuri au generat un strat semnificativ de zăpadă...

Actualitate 3 luni ago

Reforma administrației: Bolojan detaliază măsurile și economiile planificate

Premierul Ilie Bolojan a anunțat că elementele fundamentale ale reformei administrației au fost convenite...

Actualitate 3 luni ago

Regina contractelor cu statul își extinde afacerea printr-o televiziune agricolă

Mihaela Neagu, cunoscută pentru contractele sale cu statul, devine acționară la Agro TV, o...

arad, bărbat condamnat, complicitate mama, decizia instanței, viol fiica partenereiSursă foto: Shutterstock
Actualitate 3 luni ago

Bărbat condamnat la 20 de ani de închisoare pentru violul fiicei partenerei sale

Un bărbat din Arad a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru...

Administrația Națională de Meteorologie, Cod portocaliu ninsori, ISU București, recomandări IGSU, viscol puternicSursă foto: Shutterstock
Actualitate 3 luni ago

Recomandările ISU București în urma avertizării de ninsori puternice

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a emis recomandări pentru populație, în urma avertizării...

Actualitate 3 luni ago

Volumul tranzacțiilor imobiliare din 2025: scădere semnificativă față de 2024

Volumul total al tranzacțiilor imobiliare din 2025 a fost de aproximativ 525 de milioane...

Actualitate 3 luni ago

Ministerul Justiției anunță programul interviurilor pentru procurori-șefi

Ministerul Justiției a stabilit perioada în care vor fi desfășurate interviurile pentru funcțiile de...

Actualitate 3 luni ago

Noul interes pentru fostul Sidex Galați: Investitori mari cer caietul de sarcini

Mai mulți investitori au solicitat caietul de sarcini pentru licitația combinatului siderurgic Liberty Galați,...

Actualitate 3 luni ago

Ministrul Mediului anunță reforme în Romsilva pentru combaterea tăierilor ilegale

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a declarat că speră ca săptămâna viitoare să fie adoptată...

Actualitate 3 luni ago

Nicușor Dan anunță amânarea discuțiilor despre șefii parchetelor

Președintele Nicușor Dan a declarat că discuțiile privind numirile pentru șefii parchetelor și serviciilor...

Actualitate 1 an ago

De ce nu te poți numi deștept doar pentru că ai studii superioare!?

🇳🇴🇷🇴 Norvegia vs. România: De ce nu studiile superioare fac diferența, ci mentalitatea civică...

Actualitate 1 an ago

Ultimul sondaj comandat de Nicușor Dan

George Simion și Victor Ponta, în fruntea sondajelor pentru alegerile prezidențiale      ...

Actualitate 1 an ago

Reprimarea imigrației în SUA este o criză și pentru comunitatea științifică globală

Măsurile stricte privind imigrația în Statele Unite stârnesc îngrijorare în rândul cercetătorilor din întreaga...

Actualitate 1 an ago

Olanda intenționează să își dubleze efectivele militare până în 2030

Ministerul Apărării din Olanda a anunțat recent un obiectiv ambițios de a mai mult...

Actualitate 1 an ago

Cristian Popescu Piedone ar putea părăsi conducerea ANPC

Cristian Popescu Piedone se confruntă cu posibilitatea de a pleca de la conducerea Autorității...

Actualitate 1 an ago

Judecătoria Sectorului 1, așteptată să se pronunțe asupra contestației lui Călin Georgescu privind controlul judiciar

Judecătoria Sectorului 1 urmează să se pronunțe luni asupra contestației formulate de Călin Georgescu...

Actualitate 1 an ago

Bolojan a plecat la Londra cu un avion de linie

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost surprins călătorind la clasa economic într-un...

Actualitate 1 an ago

Ilie Bolojan, la Summitul liderilor privind Ucraina: România susține un dialog transatlantic pentru securitate și stabilitate

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, participă duminică la Summitul liderilor privind Ucraina, organizat...

Actualitate 1 an ago

Ucraina după vizita dezastruoasă a lui Zelensky la Washington: Unitate în fața incertitudinii

Indiferent dacă președintele Volodimir Zelensky a fost prins într-o capcană diplomatică sau dacă ar...

Actualitate 1 an ago

Protest AUR în București: Participare redusă și incidente de securitate

Mitingul organizat sâmbătă de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) în Piața Universității din București...

Actualitate 1 an ago

Protest AUR la București: Miting împotriva Guvernului Ciolacu și marș spre Piața Victoriei

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a organizat sâmbătă un miting în Piața Universității, urmat...

Actualitate 1 an ago

Reacții din România și Moldova după disputa Trump-Zelensky: Îngrijorări privind securitatea regională

Întâlnirea tensionată dintre președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, și omologul său american, Donald Trump, continuă...

Actualitate 1 an ago

Administrația Trump schimbă strategia cibernetică: Rusia, scoasă de pe lista amenințărilor

Administrația Trump a semnalat public și privat că nu mai consideră Rusia o amenințare...