Patricia Kopatchinskaja pe scena Ateneului Român

Patricia Kopatchinskaja (46 ani) a putut fi aplaudată în două seri memorabile pe scena Ateneului Român. Publicul bucureștean o cunoaște deja în calitate de violonistă concertistă de talie mondială, talentul ei muzical uriaș însă nu se limitează la mânuirea impecabilă a acestui dificil instrument.

În prima seară (marți, 12 septembrie), Kopatchinskaja a putut fi admirată totodată în calitate de concertmaestru și conducător muzical al Orchestrei de cameră din Berna (cu care are o colaborare strânsă), în calitate de dansatoare (cu vioara în mână) – în timpul piesei Toden Tanz de Nöringer (care a deschis programul serii), în calitate de orchestratoare – semnând cu anagrama „PatKop” aranjamentul muzical al unei cântări bizantine (pe Psalmul nr. 140) pentru vioară solo și orchestră de coarde (precum și versiunea pentru orchestră de coarde a Cvartetului „Moartea și fata” de Schubert) și nu în ultimul rând ca interpretă a știmei de celestă în lucrarea Ligatura-Message to Frances-Marie de György Kurtág.Lucrarea de rezistență a serii de 12 septembrie a fost varianta orchestrală a Cvartetului de coarde nr. 14 în re minor de Schubert („Moartea și fata”), între părțile cvartetului fiind intercalate miniaturi muzicale de diverși compozitori, înrudite ca arie tematică (ideea de moarte).

În cea de a doua seară (miercuri, 13 septembrie), Kopatchinskaja a putut fi aplaudată în postura de narator al melodramei „Pierrot lunaire” op. 21 de Arnold Schönberg, de fapt trei cicluri a câte șapte lied-uri pe versuri de Albert Giraud (traduse în limba germană de Otto Erich Hartleben) pentru narator și cinci instrumente (flaut, clarinet, vioară, violoncel și pian). „Sprechgesang”-ul schonbergian și-a găsit în Patricia Kopatchinskaja interpreta ideală: dacă nu am fi știut cine este ea, am fi luat-o drept o impecabilă solistă vocală (și actriță de pantomimă). Între cele trei cicluri schönbergieneau fost intercalate miniaturi instrumentale camerale de diverși compozitori, unele din ele cântate pe întuneric (cu luminile stinse) de Kopatchinskaja și colegii ei de scenă.

Prin selectarea nonconformistă a repertoriului, prin îmbinarea familiarului cu exoticul, a „șlagărelor” cu piese mai greu accesibile și prin alcătuirea unor programe „tematice”, cu pantomimă și jocuri de lumini, Patricia Kopatchinskaya contribuie la un trend mondial de popularizare a muzicii culte, prin „ademenirea” unui public nou, mai puțin instruit.