Percheziții la Spitalul Floreasca într-un dosar de luare de mită în care este vizat medicul Mircea Beuran

Procurorii DNA fac joi dimineață percheziții la Spitalul Floreasca, într-un dosar de luare de mită care îl vizează pe medicul Mircea Beuran. Potrivit unor surse judiciare, au loc percheziții atât în biroul lui Beuran de la Spitalul Floreasca, cât și în biroul acestuia de la Universitatea de Medicină și Farmacie și la locuința medicului.

 
Purtătorul de cuvânt al Spitalului Floreasca, Bogdan Oprița, a confirmat pentru HotNews.ro că au loc percheziții în spital, precizând că sunt ridicate documente din Secția Chirurgie 2.
 
Perchezițiile ar viza un dosar în care chirurgul Mircea Beuran este acuzat de luare de mită, plângerea fiind depusă la Direcția Națională Anticorupție de către deputatul USR Emanuel Ungureanu.
 
DNA a anunțat, într-un comunicat de presă, că procurorii Secției de combatere a corupției fac cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție săvârșite pe parcursul anului 2018. „În cursul zilei de 13 februarie 2020, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare la două adrese situate în municipiul București, dintre care una la sediul unei instituții publice. Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, arată DNA.
 
Mircea Beuran a condus secția de Chirurgie 2 de la Floreasca până în luna ianuarie, când a fost demis în urma scandalului legat de femeia arsă pe masa de operație. De altfel, Mircea Beuran este vizat în ancheta penală privind femeia care a murit la finalul anului trecut dupa ce a luat foc pe masa de operație.
Anunțuri publicitare