Streamuri Radio Clasic

Actualitate

Peste 10.000 de cămile vor fi împușcate în Australia, din cauza resurselor limitate de apă

Actualitate 13:22

În zonele afectate de secetă din Australia, cămilele caută surse de apă peste tot, inclusiv în localități. Astfel, 10.000 de animale vor fi împușcate din elicopter, din populația de 1,2 milioane din această țară.

Departamentul de Mediu din Australia a aprobat operațiunea în cadrul căreia „până la 10.000 de cămile vor fi exterminate în concordanţă cu cele mai înalte standarde privind bunăstarea animalelor”. Animalele vor fi împușcate începând de azi, în cinci zile, din elicoptere, atunci când se află în zone izolate. Carcasele lor vor fi lăsate să se usuce, apoi vor fi arse.

Autorităţile locale din Australia de Sud au declarat că turme „extrem de mari” afectează comunităţile rurale – ameninţând puţinele surse de hrană şi de apă, avariind infrastructura şi reprezentând un pericol la adresa şoferilor.

Localnicii s-au plâns că animalele au intrat în comunități și au făcut ravagii în timp ce căutau orice resursă de apă disponibilă – cămilele pot simți apa de la 5 kilometri -, inclusiv în robinete și rezervoare.

„Suntem blocați în condițiile astea inconfortabile și în căldură deoarece vin cămilele, ne dărâmă gardurile, se apropie de case și încearcă să scoată apa din aparatul de aer condiționat”, a spus Marita Baker, membră în comitetul executiv din APY.

Prima zonă în care se aplică această măsură este Anangu Pitjantjatjara Yankunytjatjara (APY), în regiunea de nord-vest din Australia de Sud, unde trăiesc circa 2.300 de indigeni.

„Aceste grupuri (de cămile) exercită presiune asupra comunităţilor îndepărtate de aborigeni din zona APY şi a activităţilor de păşunat, cămilele fiind în căutare de apă”, a declarat într-un comunicat comitetul executiv din APY.

Departamentul de Mediu din Australia de Sud a declarat că seceta a provocat de asemenea „probleme grave în ceea ce priveşte bunăstarea animalelor” deoarece cămilele au murit de sete sau s-au călcat în picioare în căutare de apă.

„În unele cazuri, animalele moarte au contaminat surse importante de apă şi situri culturale”, a adăugat un purtător de cuvânt al instituţiei.

Experții spun că există în jur de 1,2 milioane de cămile în Australia, mare parte concentrate în mijlocul țării. Richard King, manager al terenurilor din APY, a spus că sunt atât de multe cămile, încât ar dura cel puțin trei ani să fie exterminate.

sursa: green-report.ro

Actualitate o lună ago

Nava-școală “Mircea” pornește spre New York pentru a marca Freedom250, cea de-a 250-a aniversare a Statelor Unite

În contextul în care Statele Unite se pregătesc să sărbătorească 250 de ani de...

ANM ninsori, Balea Lac zapada, Bucuresti zapada, strat de zapada, zone afectateSursă foto: Shutterstock
Actualitate 3 luni ago

Harta zăpezii: zonele din România cu cele mai mari depuneri după viscol

Ninsorile din noaptea de marți spre miercuri au generat un strat semnificativ de zăpadă...

Actualitate 3 luni ago

Reforma administrației: Bolojan detaliază măsurile și economiile planificate

Premierul Ilie Bolojan a anunțat că elementele fundamentale ale reformei administrației au fost convenite...

Actualitate 3 luni ago

Regina contractelor cu statul își extinde afacerea printr-o televiziune agricolă

Mihaela Neagu, cunoscută pentru contractele sale cu statul, devine acționară la Agro TV, o...

arad, bărbat condamnat, complicitate mama, decizia instanței, viol fiica partenereiSursă foto: Shutterstock
Actualitate 3 luni ago

Bărbat condamnat la 20 de ani de închisoare pentru violul fiicei partenerei sale

Un bărbat din Arad a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru...

Administrația Națională de Meteorologie, Cod portocaliu ninsori, ISU București, recomandări IGSU, viscol puternicSursă foto: Shutterstock
Actualitate 3 luni ago

Recomandările ISU București în urma avertizării de ninsori puternice

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a emis recomandări pentru populație, în urma avertizării...

Actualitate 3 luni ago

Volumul tranzacțiilor imobiliare din 2025: scădere semnificativă față de 2024

Volumul total al tranzacțiilor imobiliare din 2025 a fost de aproximativ 525 de milioane...

Actualitate 3 luni ago

Ministerul Justiției anunță programul interviurilor pentru procurori-șefi

Ministerul Justiției a stabilit perioada în care vor fi desfășurate interviurile pentru funcțiile de...

Actualitate 3 luni ago

Noul interes pentru fostul Sidex Galați: Investitori mari cer caietul de sarcini

Mai mulți investitori au solicitat caietul de sarcini pentru licitația combinatului siderurgic Liberty Galați,...

Actualitate 3 luni ago

Ministrul Mediului anunță reforme în Romsilva pentru combaterea tăierilor ilegale

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a declarat că speră ca săptămâna viitoare să fie adoptată...

Actualitate 3 luni ago

Nicușor Dan anunță amânarea discuțiilor despre șefii parchetelor

Președintele Nicușor Dan a declarat că discuțiile privind numirile pentru șefii parchetelor și serviciilor...

Actualitate 1 an ago

De ce nu te poți numi deștept doar pentru că ai studii superioare!?

🇳🇴🇷🇴 Norvegia vs. România: De ce nu studiile superioare fac diferența, ci mentalitatea civică...

Actualitate 1 an ago

Ultimul sondaj comandat de Nicușor Dan

George Simion și Victor Ponta, în fruntea sondajelor pentru alegerile prezidențiale      ...

Actualitate 1 an ago

Reprimarea imigrației în SUA este o criză și pentru comunitatea științifică globală

Măsurile stricte privind imigrația în Statele Unite stârnesc îngrijorare în rândul cercetătorilor din întreaga...

Actualitate 1 an ago

Olanda intenționează să își dubleze efectivele militare până în 2030

Ministerul Apărării din Olanda a anunțat recent un obiectiv ambițios de a mai mult...

Actualitate 1 an ago

Cristian Popescu Piedone ar putea părăsi conducerea ANPC

Cristian Popescu Piedone se confruntă cu posibilitatea de a pleca de la conducerea Autorității...

Actualitate 1 an ago

Judecătoria Sectorului 1, așteptată să se pronunțe asupra contestației lui Călin Georgescu privind controlul judiciar

Judecătoria Sectorului 1 urmează să se pronunțe luni asupra contestației formulate de Călin Georgescu...

Actualitate 1 an ago

Bolojan a plecat la Londra cu un avion de linie

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost surprins călătorind la clasa economic într-un...

Actualitate 1 an ago

Ilie Bolojan, la Summitul liderilor privind Ucraina: România susține un dialog transatlantic pentru securitate și stabilitate

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, participă duminică la Summitul liderilor privind Ucraina, organizat...

Actualitate 1 an ago

Ucraina după vizita dezastruoasă a lui Zelensky la Washington: Unitate în fața incertitudinii

Indiferent dacă președintele Volodimir Zelensky a fost prins într-o capcană diplomatică sau dacă ar...

Actualitate 1 an ago

Protest AUR în București: Participare redusă și incidente de securitate

Mitingul organizat sâmbătă de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) în Piața Universității din București...

Actualitate 1 an ago

Protest AUR la București: Miting împotriva Guvernului Ciolacu și marș spre Piața Victoriei

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a organizat sâmbătă un miting în Piața Universității, urmat...

Actualitate 1 an ago

Reacții din România și Moldova după disputa Trump-Zelensky: Îngrijorări privind securitatea regională

Întâlnirea tensionată dintre președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, și omologul său american, Donald Trump, continuă...

Actualitate 1 an ago

Administrația Trump schimbă strategia cibernetică: Rusia, scoasă de pe lista amenințărilor

Administrația Trump a semnalat public și privat că nu mai consideră Rusia o amenințare...