Peste 3.800 de cazuri noi de COVID

În ultimele 24 de ore au fost raportate 3.883 de cazuri noi de COVID-19 din peste 35.000 de teste. În același interval, 193 români infectați cu coronavirus au murit. La ATI sunt internați 1.530 de pacienți COVID.

Până astăzi, 13 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.012.373 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 915.464 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.883 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor. Mai jos aveți graficul realizat în baza raportărilor primite de CNCCI de la Direcțiile de Sănătate Publică:

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 813 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 25.441 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 12.04.2021 (10:00) – 13.04.2021 (10:00) au fost raportate 193 de decese (97 bărbați și 96 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.