Streamuri Radio Clasic

Actualitate

Peste 300 de tineri artişti, din 48 de ţări, s-au înscris în Concursul Internaţional George Enescu

Actualitate 15:24

În total, 317 tineri artişti s-au înscris la ediţia din 2016 a Concursului Internaţional George Enescu (cu aproape 40% mai mult decât la ediţia din 2014), care va avea loc între 3 şi 25 septembrie la Ateneul Român, având ca temă împlinirea visurilor.

Înscrierile s-au încheiat pe 1 iunie, iar în perioada următoare juriile vor face preselecţia pentru a stabili lista finală a concurenţilor care se vor prezenta la etapele Concursului Enescu din septembrie 2016.

Concurenţii sunt din 48 de ţări, ceea ce reprezintă o altă creştere, având în vedere că în 2014 au fost 38 state reprezentate. Cei mai mulţi concurenţi s-au înscris din Coreea de Sud – 71, urmată de Japonia – 33, România – 20, China – 19, SUA – 17, Franţa – 17, Rusia – 17, Germania – 9, Marea Britanie – 8, Italia – 8. S-au înscris şi artişti din Afganistan (1 – pian) şi Iran (2 – vioară şi pian ). Repartiţia candidaţilor pe secţiuni este următoarea: 139 la vioară, 83 la violoncel, 64 la pian, 31 la compoziţie.

Premiile câştigătorilor vor depăşi 100.000 de euro, urmând ca laureaţii să beneficieze şi de un intens program de promovare, inclusiv pe scena Festivalului Enescu, în 2017.

Tema Concursului din 2016 va fi puterea de a da viaţă visurilor noastre, putere care îi animă şi pe tinerii concurenţi să se pregătească, să muncească şi să performeze pe scenă, în faţa juriului şi a publicului. "Trăieşte-ţi visul!" este provocarea pe care o lansează ediţia din acest an.

Membrii juriilor vor finaliza preselecţia până la data de 30 iunie 2016. La fiecare secţiune vor rămâne câte 50 de candidaţi.

Câştigătorii altor concursuri din cadrul Federaţiei Internaţionale a Concursurilor de interpretare muzicală şi semifinaliştii ediţiilor precedente ale Concursului Enescu care s-au înscris conform procedurilor sunt admişi din oficiu în concurs, fără a mai trece de preselecţie, potrivit regulilor competiţiilor de profil.

"Înscrierea unui număr atât de mare de concurenţi dovedeşte o dată în plus corectitudinea deciziei de a separa Concursul de Festivalul Enescu. Am reuşit astfel să consolidăm poziţia Concursului printre competiţiile internaţionale, să creăm o platformă mai bună pentru promovarea câştigătorilor, iar acest lucru facilitează atragerea mai multor artişti tineri. Având în vedere tema din acest an, considerăm ca sunt 317 tineri care, pentru a-şi îndeplini visul de viaţă, au ales să se înscrie în Concursul Enescu din 2016. Este o sursă de inspiraţie pentru noi toţi", a declarat Mihai Constantinescu, directorul executiv al competiţiei.

Ediţia 2016 a Concursului Internaţional George Enescu (http://festivalenescu.ro/) are loc între 3 şi 25 septembrie, iar publicul larg este invitat să participe la oricare din etapele competiţiei, precum şi la recitalurile extraordinare din cadrul programului, au anunţat organizatorii.

Abonamentele şi biletele sunt puse în vânzare în reţeaua Eventim (www.eventim.ro/ro/bilete/concursul-enescu-2016-bucuresti-ateneul-roman-425442/event.html), acestea având preţurile următoare: 50 de lei pentru accesul la un recital, iar preţul unui abonament este cuprins între 300 şi 400 de lei, în funcţie de categorie.

Cu excepţia etapei I, care va avea loc la Conservator, toate concertele se vor desfăşura la Ateneu, atât etapele de concurs, cât şi recitalurile.

Concursul se va deschide cu o gală extraordinară, la care vor participa laureaţi de la ediţiile anterioare ale Concursului şi Filarmonica "George Enescu". Mai multe detalii despre program şi bilete pot fi obţinute la acest link: http://festivalenescu.ro/events/concurs-2016/.

 

Actualitate 2 luni ago

Nava-școală “Mircea” pornește spre New York pentru a marca Freedom250, cea de-a 250-a aniversare a Statelor Unite

În contextul în care Statele Unite se pregătesc să sărbătorească 250 de ani de...

ANM ninsori, Balea Lac zapada, Bucuresti zapada, strat de zapada, zone afectateSursă foto: Shutterstock
Actualitate 4 luni ago

Harta zăpezii: zonele din România cu cele mai mari depuneri după viscol

Ninsorile din noaptea de marți spre miercuri au generat un strat semnificativ de zăpadă...

Actualitate 4 luni ago

Reforma administrației: Bolojan detaliază măsurile și economiile planificate

Premierul Ilie Bolojan a anunțat că elementele fundamentale ale reformei administrației au fost convenite...

Actualitate 4 luni ago

Regina contractelor cu statul își extinde afacerea printr-o televiziune agricolă

Mihaela Neagu, cunoscută pentru contractele sale cu statul, devine acționară la Agro TV, o...

arad, bărbat condamnat, complicitate mama, decizia instanței, viol fiica partenereiSursă foto: Shutterstock
Actualitate 4 luni ago

Bărbat condamnat la 20 de ani de închisoare pentru violul fiicei partenerei sale

Un bărbat din Arad a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru...

Administrația Națională de Meteorologie, Cod portocaliu ninsori, ISU București, recomandări IGSU, viscol puternicSursă foto: Shutterstock
Actualitate 4 luni ago

Recomandările ISU București în urma avertizării de ninsori puternice

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a emis recomandări pentru populație, în urma avertizării...

Actualitate 4 luni ago

Volumul tranzacțiilor imobiliare din 2025: scădere semnificativă față de 2024

Volumul total al tranzacțiilor imobiliare din 2025 a fost de aproximativ 525 de milioane...

Actualitate 4 luni ago

Ministerul Justiției anunță programul interviurilor pentru procurori-șefi

Ministerul Justiției a stabilit perioada în care vor fi desfășurate interviurile pentru funcțiile de...

Actualitate 4 luni ago

Noul interes pentru fostul Sidex Galați: Investitori mari cer caietul de sarcini

Mai mulți investitori au solicitat caietul de sarcini pentru licitația combinatului siderurgic Liberty Galați,...

Actualitate 4 luni ago

Ministrul Mediului anunță reforme în Romsilva pentru combaterea tăierilor ilegale

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a declarat că speră ca săptămâna viitoare să fie adoptată...

Actualitate 4 luni ago

Nicușor Dan anunță amânarea discuțiilor despre șefii parchetelor

Președintele Nicușor Dan a declarat că discuțiile privind numirile pentru șefii parchetelor și serviciilor...

Actualitate 1 an ago

De ce nu te poți numi deștept doar pentru că ai studii superioare!?

🇳🇴🇷🇴 Norvegia vs. România: De ce nu studiile superioare fac diferența, ci mentalitatea civică...

Actualitate 1 an ago

Ultimul sondaj comandat de Nicușor Dan

George Simion și Victor Ponta, în fruntea sondajelor pentru alegerile prezidențiale      ...

Actualitate 1 an ago

Reprimarea imigrației în SUA este o criză și pentru comunitatea științifică globală

Măsurile stricte privind imigrația în Statele Unite stârnesc îngrijorare în rândul cercetătorilor din întreaga...

Actualitate 1 an ago

Olanda intenționează să își dubleze efectivele militare până în 2030

Ministerul Apărării din Olanda a anunțat recent un obiectiv ambițios de a mai mult...

Actualitate 1 an ago

Cristian Popescu Piedone ar putea părăsi conducerea ANPC

Cristian Popescu Piedone se confruntă cu posibilitatea de a pleca de la conducerea Autorității...

Actualitate 1 an ago

Judecătoria Sectorului 1, așteptată să se pronunțe asupra contestației lui Călin Georgescu privind controlul judiciar

Judecătoria Sectorului 1 urmează să se pronunțe luni asupra contestației formulate de Călin Georgescu...

Actualitate 1 an ago

Bolojan a plecat la Londra cu un avion de linie

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost surprins călătorind la clasa economic într-un...

Actualitate 1 an ago

Ilie Bolojan, la Summitul liderilor privind Ucraina: România susține un dialog transatlantic pentru securitate și stabilitate

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, participă duminică la Summitul liderilor privind Ucraina, organizat...

Actualitate 1 an ago

Ucraina după vizita dezastruoasă a lui Zelensky la Washington: Unitate în fața incertitudinii

Indiferent dacă președintele Volodimir Zelensky a fost prins într-o capcană diplomatică sau dacă ar...

Actualitate 1 an ago

Protest AUR în București: Participare redusă și incidente de securitate

Mitingul organizat sâmbătă de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) în Piața Universității din București...

Actualitate 1 an ago

Protest AUR la București: Miting împotriva Guvernului Ciolacu și marș spre Piața Victoriei

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a organizat sâmbătă un miting în Piața Universității, urmat...

Actualitate 1 an ago

Reacții din România și Moldova după disputa Trump-Zelensky: Îngrijorări privind securitatea regională

Întâlnirea tensionată dintre președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, și omologul său american, Donald Trump, continuă...

Actualitate 1 an ago

Administrația Trump schimbă strategia cibernetică: Rusia, scoasă de pe lista amenințărilor

Administrația Trump a semnalat public și privat că nu mai consideră Rusia o amenințare...