Piesa ‘Harry Potter and the Cursed Child’ a dominat gala Olivier Awards

Piesa de teatru 'Harry Potter and the Cursed Child' a dominat gala Premiilor Olivier 2017, ce a avut loc duminică la Royal Albert Hall din Londra, câştigând trofee la nouă categorii.

Piesa de teatru în două părţi – o continuare a poveştii lui Harry Potter, scrisă de romanciera britanică J.K. Rowling, a câştigat nouă premii din cele 11 categorii la care a fost nominalizată în cadrul ceremoniei de la Royal Albert Hall din Londra.

'Cursed Child' a câştigat premiul pentru Cea mai bună piesă, cel mai bun actor în rol principal (Jamie Parker), cel mai bun actor în rol secundar (Anthony Boyle), cea mai bună actriţă în rol secundar (Noma Dumezweni), şi cel mai bun regizor (John Tiffany). De asemenea, piesa lui J.K. Rowling a câştigat şi premiul pentru cel mai bun decor de lumină, cel mai bun sunet şi cea mai bunî scenografie.

Kenneth Branagh a câştigat premiul special pentru contribuţia sa remarcabilă la teatrul britanic, regizorul şi actorul britanic oferind un discurs emoţionant în care a încurajat oamenii să continue să viseze: ''oamenii mă întreabă adesea cum reuşesc, şi iată răspunsul – noi reuşim. Am fost inspirat să îmi urmez visurile şi sfatul meu pentru toţi este: să aveţi visuri mari. Nu sunt greşeli, ci doar lecţii. Putem contribui să ajutăm lumea un pic. Am văzut dovada. Shakespeare avea dreptate: suntem făcut din materia viselor. Vedeţi-vă de voi înşivă şi nu uitaţi să visaţi.”

Dame Judi Dench l-a lăudat pe Kenneth Branagh: ''Sunt extrem de bucuroasă că ai primit acest premiu. Şi te rog să mă angajezi din nou.''

'Groundhog Day' a câştigat premiul pentru cel mai bun musical nou, iar actorul Andy Karl, premiul pentru cel mai bun actor într-un musical, în timp ce actriţa din ' Glee' Amber Riley, premiul pentru cea mai bună actriţă într-un musical, pentru 'Dreamgirls'.

Printre ceilalţi câştigători ai serii s-au numărat Billie Piper, care a primit premiul pentru cea mai bună actriţă pentru rolul său din 'Yerma'.

Lista completă a laureaţilor premiilor Olivier 2017 poate fi consultată pe site-ul olivierawards.com.