Streamuri Radio Clasic

Actualitate

Qasim al-Raymi, liderul al-Qaida din Peninsula Arabică, a fost ucis într-o nouă operațiune a SUA în străinătate

Actualitate 08:59

Preşedintele Donald Trump a anunţat joi că Statele Unite l-au ucis pe liderul Al-Qaida în Peninsula Arabică (AQAP), Qasim al-Raymi (al-Rimi), în cursul unei operaţiuni de combatere a terorismului desfășurate în Yemen, relatează agențiile Reuters și France-Presse.

„Sub conducerea lui Raymi, AQAP a comis violenţe de neconceput împotriva civililor din Yemen şi a încercat să organizeze şi să comită numeroase atacuri împotriva Statelor Unite şi a forţelor noastre”, a declarat Donald Trump, potrivit unui comunicat al Casei Albe.

„Moartea lui slăbeşte în continuare AQAP şi reţeaua al-Qaida la nivel global şi ne apropie de eliminarea ameninţărilor pe care aceste grupări le reprezintă pentru securitatea noastră naţională”, a transmis Donald Trump.

„La instrucţiunile preşedintelui Donald Trump, Statele Unite au efectuat o operaţiune antiteroristă în Yemen şi au reuşit să-l elimine pe Qasim al-Raymi, un fondator şi liderul grupului Al-Qaida în Peninsula Arabică (AQAP)”, arată comunicatul Casei Albe.

Potrivit executivului american, Qasim al-Raymi era unul dintre adjuncții liderului al-Qaida, Ayman al-Zawahiri, cel care i-a succedat la conducerea organizației lui Osama ben Laden, temutul lider terorist ucis într-o operațiune americană în Pakistan pe timpul președintelui Barack Obama.

Născut în 1979, în Yemen, Qasim al-Raymi se alăturase al-Qaida în anii ’90, acţionând în Afganistan în numele lui Osama bin Laden.

Gruparea Al-Qaida în Peninsula Arabică (AQPA) a revendicat atacul comis la începutul lunii decembrie la o bază militară americană din Pensacola, Florida, în care au fost ucişi trei marinari, potrivit unui comunicat difuzat duminica trecută de centrul american de monitorizare a site-urilor islamiste SITE. „Într-un discurs audio al liderului său, Qasim al-Raymi, AQPA a revendicat atacul comis în decembrie 2019 la baza aeronavală din Pensacola”, a informat SITE. 

În ce context vine anunțul

Casa Albă nu a precizat când a fost ucis Qasim al-Raymi, dar anunțul vine după ce în primele zile din ianuarie Statele Unite l-au eliminat, la Bagdad, într-un atac cu dronă, pe influentul general iranian Qasem Soleimani, ceea ce a determinat o ripostă din partea Teheranului, care a atacat cu rachete baze din Irak cu militari americani. Tensiunea acelor zile a făcut însă și victime colaterale: un avion civil cu 176 de persoane la bord a fost doborât din greșeală de Gardienii Revoluției.

Totodată, anunțul privind eliminarea liderului terorist Qasim al-Rimi intervine în ziua în care președintele american a avut o lungă declarație de presă în care s-a dezlănțuit asupra adversarilor săi politici.

În ajun, fusese achitat în Senatul american în procesul în care era acuzat de abuz de putere și obstrucționare a Congresului, o procedură ce putea duce la o eventuală destituire a sa în plin an electoral. Statele Unite vor avea alegeri prezidențiale în noiembrie 2020, iar Donald Trump candidează pentru un nou mandat.

Actualitate 2 luni ago

Nava-școală “Mircea” pornește spre New York pentru a marca Freedom250, cea de-a 250-a aniversare a Statelor Unite

În contextul în care Statele Unite se pregătesc să sărbătorească 250 de ani de...

ANM ninsori, Balea Lac zapada, Bucuresti zapada, strat de zapada, zone afectateSursă foto: Shutterstock
Actualitate 4 luni ago

Harta zăpezii: zonele din România cu cele mai mari depuneri după viscol

Ninsorile din noaptea de marți spre miercuri au generat un strat semnificativ de zăpadă...

Actualitate 4 luni ago

Reforma administrației: Bolojan detaliază măsurile și economiile planificate

Premierul Ilie Bolojan a anunțat că elementele fundamentale ale reformei administrației au fost convenite...

Actualitate 4 luni ago

Regina contractelor cu statul își extinde afacerea printr-o televiziune agricolă

Mihaela Neagu, cunoscută pentru contractele sale cu statul, devine acționară la Agro TV, o...

arad, bărbat condamnat, complicitate mama, decizia instanței, viol fiica partenereiSursă foto: Shutterstock
Actualitate 4 luni ago

Bărbat condamnat la 20 de ani de închisoare pentru violul fiicei partenerei sale

Un bărbat din Arad a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru...

Administrația Națională de Meteorologie, Cod portocaliu ninsori, ISU București, recomandări IGSU, viscol puternicSursă foto: Shutterstock
Actualitate 4 luni ago

Recomandările ISU București în urma avertizării de ninsori puternice

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a emis recomandări pentru populație, în urma avertizării...

Actualitate 4 luni ago

Volumul tranzacțiilor imobiliare din 2025: scădere semnificativă față de 2024

Volumul total al tranzacțiilor imobiliare din 2025 a fost de aproximativ 525 de milioane...

Actualitate 4 luni ago

Ministerul Justiției anunță programul interviurilor pentru procurori-șefi

Ministerul Justiției a stabilit perioada în care vor fi desfășurate interviurile pentru funcțiile de...

Actualitate 4 luni ago

Noul interes pentru fostul Sidex Galați: Investitori mari cer caietul de sarcini

Mai mulți investitori au solicitat caietul de sarcini pentru licitația combinatului siderurgic Liberty Galați,...

Actualitate 4 luni ago

Ministrul Mediului anunță reforme în Romsilva pentru combaterea tăierilor ilegale

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a declarat că speră ca săptămâna viitoare să fie adoptată...

Actualitate 4 luni ago

Nicușor Dan anunță amânarea discuțiilor despre șefii parchetelor

Președintele Nicușor Dan a declarat că discuțiile privind numirile pentru șefii parchetelor și serviciilor...

Actualitate 1 an ago

De ce nu te poți numi deștept doar pentru că ai studii superioare!?

🇳🇴🇷🇴 Norvegia vs. România: De ce nu studiile superioare fac diferența, ci mentalitatea civică...

Actualitate 1 an ago

Ultimul sondaj comandat de Nicușor Dan

George Simion și Victor Ponta, în fruntea sondajelor pentru alegerile prezidențiale      ...

Actualitate 1 an ago

Reprimarea imigrației în SUA este o criză și pentru comunitatea științifică globală

Măsurile stricte privind imigrația în Statele Unite stârnesc îngrijorare în rândul cercetătorilor din întreaga...

Actualitate 1 an ago

Olanda intenționează să își dubleze efectivele militare până în 2030

Ministerul Apărării din Olanda a anunțat recent un obiectiv ambițios de a mai mult...

Actualitate 1 an ago

Cristian Popescu Piedone ar putea părăsi conducerea ANPC

Cristian Popescu Piedone se confruntă cu posibilitatea de a pleca de la conducerea Autorității...

Actualitate 1 an ago

Judecătoria Sectorului 1, așteptată să se pronunțe asupra contestației lui Călin Georgescu privind controlul judiciar

Judecătoria Sectorului 1 urmează să se pronunțe luni asupra contestației formulate de Călin Georgescu...

Actualitate 1 an ago

Bolojan a plecat la Londra cu un avion de linie

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost surprins călătorind la clasa economic într-un...

Actualitate 1 an ago

Ilie Bolojan, la Summitul liderilor privind Ucraina: România susține un dialog transatlantic pentru securitate și stabilitate

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, participă duminică la Summitul liderilor privind Ucraina, organizat...

Actualitate 1 an ago

Ucraina după vizita dezastruoasă a lui Zelensky la Washington: Unitate în fața incertitudinii

Indiferent dacă președintele Volodimir Zelensky a fost prins într-o capcană diplomatică sau dacă ar...

Actualitate 1 an ago

Protest AUR în București: Participare redusă și incidente de securitate

Mitingul organizat sâmbătă de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) în Piața Universității din București...

Actualitate 1 an ago

Protest AUR la București: Miting împotriva Guvernului Ciolacu și marș spre Piața Victoriei

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a organizat sâmbătă un miting în Piața Universității, urmat...

Actualitate 1 an ago

Reacții din România și Moldova după disputa Trump-Zelensky: Îngrijorări privind securitatea regională

Întâlnirea tensionată dintre președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, și omologul său american, Donald Trump, continuă...

Actualitate 1 an ago

Administrația Trump schimbă strategia cibernetică: Rusia, scoasă de pe lista amenințărilor

Administrația Trump a semnalat public și privat că nu mai consideră Rusia o amenințare...