Rabla pentru electrocasnice începe în 14 mai

Programul Rabla pentru electrocasnice – ratat anul trecut – va lua startul peste o săptămână, în data de 14 mai. Bugetul alocat este de 75 de milioane de lei, dar ministrul mediului, Tanczos Barna, spune că în acest an, fiecare domeniu de electrocasnice va avea propriul buget. Măsura a fost luată după ce, în ediția anterioară a programului, cei mai mulți bani au fost folosiți pentru cumpărarea de televizoare.

„Pe 14 mai începe Rabla pentru electrocasnice”, a anunțat ministrul Tanczos Barna, joi seara, la Digi24.

„Regula de bază este, în primul rând, să subvenţionăm schimbarea aparaturii electrocasnice care consumă cel mai mult în casă: frigiderul, maşina de spălat rufe, maşina de uscat rufe. Sunt cele trei cu care pornim” , a spus Tanczos Barna.

Prima săptămână o să fie de înscriere, de înregistrare în sistem pentru toţi cetăţenii care doresc să participe în program, după care, la o săptămână, porneşte partea programului pentru cele trei componente: maşini de spălat rufe (și mașinile de spălat vase intră în program), mașini de uscat rufe şi frigidere, a explicat ministrul mediului.

O etapă ulterioară este dedicată pentru laptopuri, tablete şi televizoare.

„Alocăm sume pentru fiecare componentă separat, astfel încât să nu ne trezim, cum s-a trezit ministerul acum doi ani, cred, că 40% sau 60% din bani se duc pe televizoare”, a explicat ministrul mediului, joi seară, la Digi24.

Un echipament vechi cu care participăm la programul Rabla pentru electrocasnice, un frigider, de pildă, poate fi dus la magazinul de unde ne achiziționăm unul nou sau poate veni o echipă să-l ridice de acasă, așa cum se întâmplă și în cazul unei achiziții online.

„În principiu, la fiecare (echipament) se predă ceea ce se cumpără, dar vor fi specificate la fiecare. Vor fi și excepții, acolo unde vrem să ajutăm, de exemplu la laptopuri, tablete, trebuie să ajutăm familiile care nu-și pot trimite copiii la școală. Sau aparatura de aer condiționat – acolo putem să venim cu un consumator mai mare, ca să avem această regulă de a preda un aparat electrocasnic”, a precizat Tanczos Barna.

Inițial, Rabla pentru electrocasnice trebuia să înceapă în 15 decembrie 2020, însă programul a fost amânat din cauza insecurității cibernetice. Ulterior, s-a așteptat bugetul pentru 2021 pentru a fi relansat.

Bugetul alocat acum pentru Rabla electrocasnice este considerabil mai mare decât în ediția trecută, din 2019, când a fost de 40 de milioane de lei.

În cadrul programului, persoanele fizice beneficiază de vouchere pentru achiziţionarea de echipamente electrice și electronice de uz casnic, cu eficiență energetică clasa A++ și A+++, dacă predau echipamente electronice vechi.