Streamuri Radio Clasic

Actualitate

Rezultatele la BAC 2019 au fost publicate pe edu.ro. HARTA notelor la bacalaureat 2019, județ cu județ

Actualitate 13:15

Rezultate BAC 2019. Cei peste 130 de mii de absolvenți de liceu care au susținut sesiunea de bacalaureat 2019 au aflat primele rezultate care au fost publicate luni pe edu.ro. Cei nemulțumiți de notele obținute la BAC 2019 pot face contestații, rezultatele finale la bacalaureat urmând a fi publicate pe 13 iulie.

​​Rezultate BAC 2019. Afişarea primelor rezultate la bacalaureat 2019 se face în centrele de examen și pe site-ul bacalaureat.edu.ro, iar contestaţiile pot fi depuse în aceeaşi zi, în intervalul orar 12:00-16:00. Între 9 și 12 iulie vor fi rezolvate contestațiile, iar rezultatele la BAC 2019 finale vor fi făcute publice pe 13 iulie. Pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să îndeplinească următoarele condiţii, cumulativ: susţinerea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale; susţinerea tuturor probelor scrise şi obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea; obţinerea mediei 6 (cel puţin) la probele scrise. Peste 136.000 de candidaţi, 116.316 din promoţia curentă şi 19.771 din promoţiile anterioare, s-au înscris pentru a susţine prima sesiune a examenului bacalaureat 2019.
 
HARTĂ – Click pe județe pentru rezultatele la BAC 2019:
map2 Rezultatele la BAC 2019 au fost publicate pe edu.ro. HARTA notelor la bacalaureat 2019, județ cu județ




Rezultate BAC 2019. Rezultatele de la bacalaureat 2019 vor putea fi consultate mai jos imediat ce acestea vor fi publicate pe site-ul bacalaureat.edu.ro:

Rezultate BAC 2019 Alba

Rezultate BAC 2019 Arges

Rezultate BAC 2019 Arad

Rezultate BAC 2019 Bucuresti

Rezultate BAC 2019 Bacau

Rezultate BAC 2019 Bihor

Rezultate BAC 2019 Bistrita-Nasaud

Rezultate BAC 2019 Braila

Rezultate BAC 2019 Botosani

Rezultate BAC 2019 Brasov

Rezultate BAC 2019 Buzau

Rezultate BAC 2019 Cluj

Rezultate BAC 2019 Calarasi

Rezultate BAC 2019 Caras-Severin

Rezultate BAC 2019 Constanta

Rezultate BAC 2019 Covasna

Rezultate BAC 2019 Dambovita

Rezultate BAC 2019 Dolj

Rezultate BAC 2019 Gorj

Rezultate BAC 2019 Galati

Rezultate BAC 2019 Giurgiu

Rezultate BAC 2019 Hunedoara

Rezultate BAC 2019 Harghita

Rezultate BAC 2019 Ilfov

Rezultate BAC 2019 Ialomita

Rezultate BAC 2019 Iasi

Rezultate BAC 2019 Mehedinti

Rezultate BAC 2019 Maramures

Rezultate BAC 2019 Mures

Rezultate BAC 2019 Neamt

Rezultate BAC 2019 Olt

Rezultate BAC 2019 Prahova

Rezultate BAC 2019 Sibiu

Rezultate BAC 2019 Salaj

Rezultate BAC 2019 Satu-Mare

Rezultate BAC 2019 Suceava

Rezultate BAC 2019 Tulcea

Rezultate BAC 2019 Timis

Rezultate BAC 2019 Teleorman

Rezultate BAC 2019 Valcea

Rezultate BAC 2019 Vrancea

Rezultate BAC 2019 Vaslui

Rezultate BAC 2019. Anul trecut, rata de promovare a bacalaureatului a fost de 67,7%, potrivit rezultatelor înainte de soluționarea contestațiilor. Județele cu cele mai ridicate procente de promovare au fost Cluj (81,14%), Iași (80,27%) şi Brăila (77,13%). În București, rata de promovare la bacalaureat a fost de 72,86%.

Rata de promovare a Bacalaureatului în ultimii 15 ani – Sesiunea iunie-iulie

  • BAC 2018: 67,7% – rata înainte de contestații
  • BAC 2017: 72,9% (cu 1,5 puncte procentuale mai mare decât înainte de contestații, când rata de promovare era de 71,4%)
  • BAC 2016: 68,1% (rata de promovare a crescut cu 1,4% după soluționarea contestațiilor: de la 66,7% la 68,1%)
  • BAC 2015: 66,41%
  • BAC 2014: 60,65%
  • BAC 2013: 56,4%
  • BAC 2012: 44,3%
  • BAC 2011: 45,72% * Acesta este anul in care au fost introduse camere video in examen
  • BAC 2010: 69,30%
  • BAC 2009: 81,47%
  • BAC 2008: 78,26%
  • BAC 2007: 82,08%
  • BAC 2006: 80,48%
  • BAC 2005: 84,66%
  • BAC 2004: 84,61%

Rezultate BAC 2019. Pentru a fi declarat promovat la bacalaureat 2019, un candidat trebuie să îndeplinească următoarele condiţii, cumulativ: susţinerea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale; susţinerea tuturor probelor scrise şi obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea; obţinerea mediei 6 (cel puţin) la probele scrise. Cei care nu reușesc să obțină media 6 la probele scrise pot susține din nou bacalaureatul în luna august.

Rezultate BAC 2019. Calendar Bacalaureat 2019 Sesiunea august-septembrie 2019

15 – 19 iulie 2019 Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen

26 iulie 2019 Înscrierea candidaților care au promovat examenele de corigențe

21 august 2019 Limba și literatura română – proba Ea) – probă scrisă

22 august 2019 Limba și literatura maternă – proba Eb) – probă scrisă

23 august 2019 Proba obligatorie a profilului – proba Ec) – probă scrisă

26 august 2019 Proba la alegere a profilului și specializării – proba Ed) – probă scrisă

27, 28 august 2019 Evaluarea Competențelor lingvistice de comunicare orală în Limba română – proba A

29 august 2019 Evaluarea Competențelor lingvistice de comunicare orală în Limba maternă – proba B

30 august, 2 septembrie 2019 Evaluarea Competențelor digitale – proba D

2-3 septembrie 2019 Evaluarea Competențelor lingvistice într-o limba de circulație internațională – proba C

3 septembrie 2019 Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor (orele 12:00 – 16:00)

3 – 6 septembrie 2019 Rezolvarea contestațiilor

7 septembrie 2019 Afișarea rezultatelor finale la BAC 2019

Rezultate BAC 2019. HotNews.ro va transmite cele mai relevante informații despre rezultatele de la bacalaureat 2019 imediat ce acestea vor fi disponibile pe site-ul bacalaureat.edu.ro

Actualitate o săptămână ago

Nava-școală “Mircea” pornește spre New York pentru a marca Freedom250, cea de-a 250-a aniversare a Statelor Unite

În contextul în care Statele Unite se pregătesc să sărbătorească 250 de ani de...

ANM ninsori, Balea Lac zapada, Bucuresti zapada, strat de zapada, zone afectateSursă foto: Shutterstock
Actualitate 2 luni ago

Harta zăpezii: zonele din România cu cele mai mari depuneri după viscol

Ninsorile din noaptea de marți spre miercuri au generat un strat semnificativ de zăpadă...

Actualitate 2 luni ago

Reforma administrației: Bolojan detaliază măsurile și economiile planificate

Premierul Ilie Bolojan a anunțat că elementele fundamentale ale reformei administrației au fost convenite...

Actualitate 2 luni ago

Regina contractelor cu statul își extinde afacerea printr-o televiziune agricolă

Mihaela Neagu, cunoscută pentru contractele sale cu statul, devine acționară la Agro TV, o...

arad, bărbat condamnat, complicitate mama, decizia instanței, viol fiica partenereiSursă foto: Shutterstock
Actualitate 2 luni ago

Bărbat condamnat la 20 de ani de închisoare pentru violul fiicei partenerei sale

Un bărbat din Arad a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru...

Administrația Națională de Meteorologie, Cod portocaliu ninsori, ISU București, recomandări IGSU, viscol puternicSursă foto: Shutterstock
Actualitate 2 luni ago

Recomandările ISU București în urma avertizării de ninsori puternice

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a emis recomandări pentru populație, în urma avertizării...

Actualitate 2 luni ago

Volumul tranzacțiilor imobiliare din 2025: scădere semnificativă față de 2024

Volumul total al tranzacțiilor imobiliare din 2025 a fost de aproximativ 525 de milioane...

Actualitate 2 luni ago

Ministerul Justiției anunță programul interviurilor pentru procurori-șefi

Ministerul Justiției a stabilit perioada în care vor fi desfășurate interviurile pentru funcțiile de...

Actualitate 2 luni ago

Noul interes pentru fostul Sidex Galați: Investitori mari cer caietul de sarcini

Mai mulți investitori au solicitat caietul de sarcini pentru licitația combinatului siderurgic Liberty Galați,...

Actualitate 2 luni ago

Ministrul Mediului anunță reforme în Romsilva pentru combaterea tăierilor ilegale

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a declarat că speră ca săptămâna viitoare să fie adoptată...

Actualitate 2 luni ago

Nicușor Dan anunță amânarea discuțiilor despre șefii parchetelor

Președintele Nicușor Dan a declarat că discuțiile privind numirile pentru șefii parchetelor și serviciilor...

Actualitate 11 luni ago

De ce nu te poți numi deștept doar pentru că ai studii superioare!?

🇳🇴🇷🇴 Norvegia vs. România: De ce nu studiile superioare fac diferența, ci mentalitatea civică...

Actualitate 1 an ago

Ultimul sondaj comandat de Nicușor Dan

George Simion și Victor Ponta, în fruntea sondajelor pentru alegerile prezidențiale      ...

Actualitate 1 an ago

Reprimarea imigrației în SUA este o criză și pentru comunitatea științifică globală

Măsurile stricte privind imigrația în Statele Unite stârnesc îngrijorare în rândul cercetătorilor din întreaga...

Actualitate 1 an ago

Olanda intenționează să își dubleze efectivele militare până în 2030

Ministerul Apărării din Olanda a anunțat recent un obiectiv ambițios de a mai mult...

Actualitate 1 an ago

Cristian Popescu Piedone ar putea părăsi conducerea ANPC

Cristian Popescu Piedone se confruntă cu posibilitatea de a pleca de la conducerea Autorității...

Actualitate 1 an ago

Judecătoria Sectorului 1, așteptată să se pronunțe asupra contestației lui Călin Georgescu privind controlul judiciar

Judecătoria Sectorului 1 urmează să se pronunțe luni asupra contestației formulate de Călin Georgescu...

Actualitate 1 an ago

Bolojan a plecat la Londra cu un avion de linie

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost surprins călătorind la clasa economic într-un...

Actualitate 1 an ago

Ilie Bolojan, la Summitul liderilor privind Ucraina: România susține un dialog transatlantic pentru securitate și stabilitate

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, participă duminică la Summitul liderilor privind Ucraina, organizat...

Actualitate 1 an ago

Ucraina după vizita dezastruoasă a lui Zelensky la Washington: Unitate în fața incertitudinii

Indiferent dacă președintele Volodimir Zelensky a fost prins într-o capcană diplomatică sau dacă ar...

Actualitate 1 an ago

Protest AUR în București: Participare redusă și incidente de securitate

Mitingul organizat sâmbătă de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) în Piața Universității din București...

Actualitate 1 an ago

Protest AUR la București: Miting împotriva Guvernului Ciolacu și marș spre Piața Victoriei

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a organizat sâmbătă un miting în Piața Universității, urmat...

Actualitate 1 an ago

Reacții din România și Moldova după disputa Trump-Zelensky: Îngrijorări privind securitatea regională

Întâlnirea tensionată dintre președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, și omologul său american, Donald Trump, continuă...

Actualitate 1 an ago

Administrația Trump schimbă strategia cibernetică: Rusia, scoasă de pe lista amenințărilor

Administrația Trump a semnalat public și privat că nu mai consideră Rusia o amenințare...