România, blocată în harta administrativă din 1968

România are în prezent 3.181 de unități administrativ-teritoriale de bază, în condițiile în care populația rezidentă a coborât sub 19,1 milioane de persoane. În 1968, când a fost stabilită actuala structură județeană, țara avea o economie centralizată, o populație în creștere și o distribuție a activității economice fundamental diferită de cea de astăzi.

De atunci, numărul comunelor, orașelor și municipiilor a crescut de la 2.942 la 3.181, deși numeroase comunități s-au depopulat, iar dezvoltarea economică s-a concentrat în jurul câtorva mari centre urbane.

Aceste contradicții se află în centrul studiului „Reforma arhitecturii administrative a României”, prezentat pe 29 octombrie 2026 de organizația Funky Citizens. Analiza examinează toate unitățile administrativ-teritoriale ale țării, folosind date din perioada 2016–2025, și încearcă să răspundă unei întrebări esențiale: cum ar trebui reorganizat statul pentru a putea furniza servicii publice eficiente, indiferent de locul în care trăiesc cetățenii?

România se golește, dar nu peste tot

Una dintre cele mai importante concluzii ale cercetării privește declinul demografic.

Între 2016 și 2025, populația după domiciliu a scăzut în 2.490 dintre cele 3.181 de localități analizate. Cu alte cuvinte, aproape 80% dintre unitățile administrativ-teritoriale au pierdut locuitori.

Declinul este deosebit de accentuat în sudul țării. În județul Teleorman, populația a scăzut în 96 dintre cele 97 de localități, în timp ce în Olt fenomenul a afectat 108 dintre cele 112 localități.

În același timp, există zone unde populația crește spectaculos. Acestea sunt însă concentrate aproape exclusiv în jurul marilor orașe.

Potrivit studiului, 77% dintre cele 688 de localități care au înregistrat creșteri demografice se află la mai puțin de 35 de kilometri de o reședință de județ.

Exemplele sunt relevante: comuna Dumbrăvița, de lângă Timișoara, a crescut cu 171%, Moșnița Nouă cu 168%, Chiajna cu 137%, iar Florești, de lângă Cluj-Napoca, cu 98%.

Florești a devenit cea mai populată comună din România, depășind ca număr de locuitori fiecare dintre cele 216 orașe ale țării.

Această evoluție arată că limitele administrative nu mai corespund întotdeauna realităților sociale și economice. Oamenii locuiesc într-o comună, lucrează în orașul vecin și folosesc servicii publice administrate de instituții diferite.

În schimb, în zonele rurale izolate, mai ales în regiunile montane și în sudul țării, comunitățile se confruntă cu îmbătrânirea populației, dispariția locurilor de muncă și reducerea accesului la servicii.

Peste 600 de localități, sub pragurile demografice

Studiul identifică 613 unități administrativ-teritoriale care nu mai îndeplinesc pragurile de populație prevăzute de Legea 351/2001 pentru înființarea unor localități de rangul respectiv. Dintre acestea, 441 sunt comune cu mai puțin de 1.500 de locuitori, 120 sunt orașe cu mai puțin de 10.000 de locuitori, iar 52 sunt municipii cu mai puțin de 40.000 de locuitori.

Situația este cu atât mai relevantă în cazul orașelor: 120 dintre cele 216 orașe ale României, adică peste jumătate, se află sub pragul demografic corespunzător rangului lor. Cel mai mic oraș din țară, Băile Tușnad, are doar 1.560 de locuitori, în timp ce numeroase comune din apropierea marilor centre economice au populații mult mai mari.

Există însă o distincție juridică importantă. Pragurile din lege sunt condiții pentru înființarea unor localități cu un anumit statut, nu obligații automate de desființare sau retrogradare a celor existente.

Prin urmare, cele 613 localități nu reprezintă o listă de unități administrative care ar trebui eliminate, ci un indicator al diferenței dintre organizarea oficială și realitatea demografică. Mai mult, comasarea nu este întotdeauna o soluție practică. Comuna Bătrâna, din județul Hunedoara, are doar 111 locuitori după datele de domiciliu prezentate în studiu. Dacă ar fi unită cu alte trei comune vecine, noua structură administrativă tot nu ar atinge pragul de 1.500 de locuitori, dar ar administra un teritoriu montan de 308 kilometri pătrați.

În asemenea situații, reorganizarea ar putea însemna servicii publice mai îndepărtate de cetățeni, fără o îmbunătățire reală a capacității administrative.

O treime dintre primării nu își pot plăti salariile

Situația financiară a administrației locale reprezintă un alt semnal de alarmă. În 2025, 30,9% dintre unitățile administrativ-teritoriale nu aveau venituri proprii suficiente pentru acoperirea cheltuielilor salariale.

Doar 462 de localități, reprezentând mai puțin de 15% din total, reușeau să își finanțeze atât salariile, cât și cheltuielile curente pentru bunuri și servicii fără transferuri de la bugetul central. Restul depind, într-o măsură mai mare sau mai mică, de redistribuirea resurselor publice.

Cercetarea evidențiază un paradox: administrația unei comune cu câteva sute de locuitori trebuie să asigure, în esență, aceeași structură instituțională de bază ca una care deservește câteva mii de persoane.

Diferențele de costuri sunt uriașe. În Bătrâna, județul Hunedoara, cheltuielile de personal ajung la 6.751 de lei pe locuitor, calculate în raport cu cei 88 de rezidenți înregistrați la recensământ. În Chiajna, județul Ilfov, unde trăiesc peste 43.500 de persoane, acestea sunt de aproximativ 262 de lei pe locuitor. Astfel, costul administrativ raportat la populație este de aproape 26 de ori mai mare în Bătrâna.

Totuși, cercetătorii atrag atenția că o primărie nu trebuie judecată după criteriile de rentabilitate ale unei companii private. Administrația publică are obligația să asigure servicii inclusiv în comunitățile care nu pot genera suficiente venituri fiscale. Problema este dacă actuala organizare permite folosirea eficientă a banilor și dacă locuitorii beneficiază de servicii corespunzătoare. În plus, o parte dintre dificultățile financiare ale orașelor mari sunt explicate de includerea cheltuielilor salariale din educație și sănătate, finanțate în mare măsură prin alte mecanisme. Dacă aceste cheltuieli sunt eliminate din calcul, toate municipiile și 93% dintre orașe își pot acoperi salariile din venituri proprii. În cazul comunelor, proporția ajunge doar la 74%.

O Românie cu două viteze economice

Diferențele administrative reflectă și dezechilibrele economice dintre regiuni. România a înregistrat o apropiere semnificativă de media europeană a PIB-ului pe locuitor, de la 58% în 2016 la 77% în 2024. Creșterea nu a fost însă distribuită uniform.

Potrivit datelor regionale pentru 2023, București-Ilfov ajunsese la 181% din media Uniunii Europene, în timp ce regiunea Nord-Est se situa la numai 47%. La nivel județean, diferențele sunt și mai mari. Bucureștiul depășea de peste două ori media europeană, în timp ce județul Vaslui se situa la aproximativ o treime din aceasta.

În fiecare regiune, dezvoltarea economică este susținută în principal de un singur județ, cu excepția regiunii Centru, unde Brașovul și Sibiul au ponderi importante. Analiza mai arată că 13 județe se află sub jumătate din media europeană a PIB-ului pe locuitor.

Concentrarea locurilor de muncă accentuează aceste disparități. Cele 41 de zone urbane funcționale reunesc 91% dintre locurile de muncă înalt calificate, deși acolo trăiește mai puțin de jumătate din populația aflată la vârsta de muncă.

În afara acestor centre economice există aproximativ 2,25 milioane de persoane care locuiesc la peste o oră de cel mai apropiat oraș important. Pentru aceste comunități, reorganizarea administrativă trebuie să însemne mai mult decât schimbarea denumirii sau a sediului unei primării. Miza este accesul la educație, sănătate, transport și oportunități economice.

Industria auto a pierdut peste 73.000 de locuri de muncă

Studiul atrage atenția și asupra transformărilor economice care pot modifica radical situația unor regiuni în următorii ani. Industria auto, unul dintre principalele motoare economice ale României, avea aproximativ 206.300 de salariați în 2018. În aprilie 2026, numărul acestora scăzuse la aproximativ 132.800.

Diferența depășește 73.000 de locuri de muncă, dintre care aproximativ 18.100 au dispărut numai între ianuarie 2025 și aprilie 2026. Impactul este deosebit de important în județe precum Argeș, Timiș și Arad, unde sectorul auto reprezintă o parte semnificativă a ocupării.

La aceasta se adaugă restructurarea industriei cărbunelui, dificultățile din siderurgie și efectele schimbărilor climatice asupra economiilor locale. Cercetătorii au identificat 68 de unități administrativ-teritoriale în care un singur angajator sau o singură industrie concentrează peste un sfert dintre salariați.

În asemenea comunități, dispariția unei fabrici poate afecta simultan veniturile populației, bugetul local și perspectivele de dezvoltare ale întregii zone. O reorganizare administrativă nu poate crea automat locuri de muncă, dar ar putea facilita coordonarea transportului, investițiilor și programelor de recalificare profesională între localitățile care depind de aceeași piață a muncii.

Nu toate comunele mici sunt incapabile administrativ

Una dintre concluziile care contrazic abordarea exclusiv demografică este că dimensiunea unei localități nu determină automat performanța administrației sale. Funky Citizens a construit un Indice de Capacitate Administrativă, bazat pe cinci criterii: autofinanțare, investiții, execuție bugetară, achiziții competitive și plata la timp a obligațiilor.

Potrivit acestei evaluări, 1.411 unități administrativ-teritoriale ar avea capacitatea de a deveni centrele unor structuri administrative rezultate din comasare. Alte 1.091 se află într-o categorie intermediară, iar 678 sunt sub pragul stabilit prin metodologia studiului. Un rezultat relevant este că 42% dintre comunele cu 1.000–3.000 de locuitori îndeplinesc toate cele cinci criterii.

Totuși, capacitatea administrativă nu este întotdeauna stabilă. Doar 507 unități au trecut testele atât în perioada 2020–2022, cât și în intervalul 2023–2025. În plus, aproape jumătate dintre unitățile considerate capabile îndeplinesc criteriul investițiilor datorită finanțărilor din programe naționale și europene, precum Anghel Saligny, PNDL și PNRR. Această dependență ridică întrebări privind capacitatea administrațiilor locale de a menține investițiile fără sprijin financiar extern.

Opt hărți regionale pentru același stat

Un alt dezechilibru major privește organizarea instituțiilor regionale. România folosește cel puțin opt împărțiri teritoriale diferite pentru dezvoltare regională, justiție, finanțe, administrarea drumurilor, gospodărirea apelor, serviciile de urgență, energie și statistică.

Aceste structuri au sedii în 22 de orașe, iar limitele lor teritoriale nu coincid. Timișoara este singurul oraș care găzduiește sedii pentru toate cele opt structuri analizate. În schimb, județele Galați și Vrancea depind fiecare de câte șase orașe-sediu diferite pentru diverse servicii regionale.

Studiul arată că 67% dintre locuitori se află la mai mult de o oră de sediul agenției de dezvoltare a regiunii din care fac parte. Această fragmentare administrativă poate complica planificarea investițiilor și coordonarea politicilor publice.

În opinia autorilor, armonizarea acestor structuri regionale ar putea fi realizată prin modificări legislative și hotărâri de guvern, fără referendum sau revizuirea Constituției. Aceasta nu echivalează însă cu înființarea unor noi regiuni administrativ-teritoriale dotate cu autorități alese, care ar reprezenta o reformă instituțională diferită.

Miza reformei: peste 60 de miliarde de euro

Discuția despre reorganizare capătă o importanță suplimentară în perspectiva viitorului cadru financiar european. Potrivit propunerii Comisiei Europene pentru perioada 2028–2034, României i-ar putea reveni aproximativ 60,2 miliarde de euro printr-un plan național și regional.

Suma reprezintă deocamdată o alocare propusă, nu una definitiv aprobată. Modul de pregătire a proiectelor, capacitatea administrativă și reprezentarea intereselor regionale ar putea influența accesul comunităților la aceste resurse.

Autorii studiului avertizează că proiectele care nu vor fi incluse în planificarea financiară riscă să rămână fără finanțare europeană până în 2035. În acest context, lipsa unui nivel regional cu responsabilități administrative clare ridică întrebări despre cine va reprezenta interesele diferitelor teritorii în procesul de negociere și implementare a investițiilor.

Reorganizarea nu poate însemna doar desființarea primăriilor

Funky Citizens contestă ideea potrivit căreia principalul beneficiu al reorganizării ar fi reducerea cheltuielilor publice. Experiențele altor state europene arată că fuziunile administrative nu produc neapărat economii semnificative la nivelul cheltuielilor totale.

În Danemarca, reorganizarea din 2007 a redus anumite costuri administrative, dar nu a generat economii comparabile la nivelul întregului buget local. În Țările de Jos, evaluările fuziunilor au identificat efecte reduse sau inexistente asupra cheltuielilor totale.

Argumentul principal pentru reformă ar trebui să fie, în consecință, creșterea capacității administrației de a furniza servicii publice. Elena Calistru, președinta Funky Citizens, avertizează că reorganizarea nu poate fi făcută prin aplicarea mecanică a unui prag de populație.

„Nu apărăm harta din 1968, dar nici o reformă făcută într-un tabel, cu un prag trasat cu rigla. Datele arată că întrebarea nu este doar câți oameni are o comună, ci dacă există o administrație în stare să aducă școala, medicul și proiectele până la ultimul sat. O reorganizare fără investiții este o tăiere temporară de costuri cu alt nume.”

Această perspectivă schimbă fundamental criteriile reformei. Pentru cetățean, dispariția unei primării ar trebui să fie însoțită de garanții privind accesul la servicii: transport școlar, asistență medicală, infrastructură rutieră, servicii digitale și investiții în comunitate. În lipsa acestor măsuri, o reorganizare ar putea reduce anumite costuri administrative, dar ar risca să accentueze izolarea localităților deja vulnerabile.

Trei scenarii pentru viitoarea hartă a României

Studiul publicat reprezintă doar prima etapă a unui proiect mai amplu. În lunile următoare, Funky Citizens intenționează să prezinte trei scenarii distincte de reorganizare administrativă.

Primul va porni de la criteriul demografic și va analiza posibilitatea comasării unor localități, ținând cont de populație, distanțe, resurse financiare și accesul la servicii. Al doilea va avea în centru polii de creștere economică și relațiile funcționale dintre orașe și localitățile din jurul lor. Al treilea va examina posibilitatea reorganizării nivelului regional, pornind de la structurile instituționale deja existente.

Fiecare variantă urmează să fie evaluată după nouă criterii, între care viabilitatea fiscală, capacitatea administrativă, accesul la servicii publice, identitatea comunităților, costurile tranziției și necesarul de investiții. Organizația anunță și o caravană civică în aproximativ 30 de localități, pentru a discuta direct cu oamenii care ar putea fi afectați de eventualele schimbări administrative.

Această consultare este importantă inclusiv din perspectiva autonomiei locale și a particularităților istorice și culturale ale comunităților.

Reforma trebuie să înceapă de la nevoile oamenilor

După aproape șase decenii de la reorganizarea teritorială din 1968, România se confruntă cu o contradicție tot mai evidentă: structura administrației a rămas în mare măsură aceeași, în timp ce populația și economia s-au redistribuit profund.

Unele comune au devenit suburbii cu zeci de mii de locuitori, altele au rămas cu numai câteva sute de persoane, iar orașe care și-au pierdut populația continuă să funcționeze în structuri administrative proiectate pentru realități demografice dispărute.

În același timp, școlile, spitalele, transportul și locurile de muncă depășesc adesea limitele administrative ale unei singure localități.

Diagnosticul prezentat de Funky Citizens sugerează că reforma nu poate fi redusă la o operațiune contabilă și nici la redesenarea granițelor pe hartă. Întrebarea decisivă nu este câte primării poate desființa România, ci dacă o nouă organizare ar putea asigura servicii publice mai bune, investiții mai eficiente și șanse reale de dezvoltare pentru comunitățile rămase în urmă.

O hartă administrativă nouă, fără o administrație mai capabilă și fără investiții care să ajungă la cetățeni, ar risca să schimbe doar granițele, nu și problemele României.