România riscă să piardă fonduri europene

img 3075

USR îl cheamă pe ministrul Petre Daea la Comisia de agricultură din Senat pentru a clarifica situaţia Planului Naţional Strategic.

Invitaţia vine în contextul în care România a încărcat în sistem, în data de 30 septembrie, răspunsurile la observaţiile Comisiei Europene pe proiectul Planului Naţional Strategic (PNS) 2023-2027, a transmis, vineri, USR, prin intermediul unui comunicat de presă.

„Comisia Europeană a avut nu mai puţin de 370 de observaţii la PNS depus de Adrian Chesnoiu şi Petre Daea, iar România riscă să piardă 17 miliarde de euro pentru agricultură, pentru că PSD nu este în stare să spună Comisiei Europene cum va împărţi aceşti bani. PSD vrea să dea toţi banii firmelor mari şi să-i strivească pe micii producători”, a declarat senatorul USR Sebastian Cernic.

Conform USR, senatorul a avertizat în „nenumărate rânduri că PSD vrea să controleze fondurile europene destinate fermierilor români şi să le direcţioneze către clienţii politici” din agricultură, în detrimentul micilor fermieri.

„Senatorul Sebastian Cernic, secretar al Comisiei pentru agricultură, l-a convocat la comisia de specialitate din Senat pe ministrul Petre Daea, pentru a clarifica situaţia Planului Naţional Strategic. (…) Prezent la ediţia de toamnă a Congresului Fermierilor 2022, senatorul USR l-a întrebat pe Petre Daea dacă va onora invitaţia, iar ministrul a confirmat”, menţionează sursa citată.

Pe 4 octombrie, Petre Daea anunţa că România a încărcat în sistem, în data de 30 septembrie, toate răspunsurile la observaţiile Comisiei Europene pe proiectul Planului Naţional Strategic (PNS) 2023-2027.

„După ce Planul Naţional Strategic a fost inserat în procedurile tehnice pe care le-a impus Comisia, evident că a fost o serie întreagă de observaţii, care nu au fost puţine. Au fost peste 370 de observaţii, pe care a trebuit să le analizăm împreună cu fermierii. (…) Sigur, mai sunt elemente de corectat, dar, vă spun, spre satisfacţia mea şi spre mulţumirea pe care am manifestat-o şi o manifest faţă de activitatea în comun pe care am desfăşurat-o în perioada aceasta, pe data de 30 septembrie România a depus, a încărcat în sistem, toate observaţiile pe care le-a avut Comisia vizavi de proiectul Planului Naţional Strategic al ţării”, a precizat Petre Daea.

El a transmis că a constatat „o înţelegere deplină” din partea comisarului european pe agricultură la solicitările României vizavi de PNS.

„Am fost personal la o întâlnire cu comisarul pe probleme de agricultură pentru a interpreta împreună, în interesul ţării şi în folosul fermierilor, acele măsuri necesare care trebuie să fie prinse în Planul Naţional Strategic. Am putut constata înţelegere deplină la comisar şi am venit în ţară cu răspunsul ‘da’ la solicitările pe care noi le-am avut în echipajul acesta al înţelegerii pe un proiect atât de necesar pentru agricultura ţării”, a adăugat oficialul MADR.

Pe 23 septembrie, Cristian Ghinea, coordonator de politici publice al USR, acuza PSD de faptul că ar favoriza fermele mari în ce priveşte subvenţiile din PNS.

„În condiţiile în care România are cel mai mare număr de ferme mici din Uniunea Europeană, Ministerul Agriculturii, controlat din umbră de baronul PSD de Olt Paul Stănescu, favorizează fermele foarte mari în ceea ce priveşte subvenţiile prin Planul Naţional Strategic, un fel de PNRR pentru agricultură. USR solicită Ministerului Agriculturii să ţină cont de observaţiile Comisiei Europene şi să refacă sistemul de subvenţii astfel încât fermierii mici şi mijlocii să beneficieze de fonduri semnificativ mai mari”, preciza USR.