„Soldaţii. Poveste din Ferentari”, selectat la Festivalul de Film de la Rotterdam

„Soldaţii. Poveste din Ferentari”, debutul în lungmetraj al regizoarei Ivana Mladenovic, a fost selectat în competiţia Bright Future a Festivalului Internaţional de Film de la Rotterdam, care va avea loc în perioada 24 ianuarie – 4 februarie.

Filmul, o coproducţie România – Serbia, va concura cu 47 de pelicule din ţări ca Statele Unite, Germania, Suedia şi Franţa pentru premiul în valoare de 10.000 de euro al secţiunii dedicate tinerilor cineaşti.

Lungmetrajul, adaptare liberă a romanului omonim scris de Adrian Schiop şi apărut la editura Polirom în 2013, va fi lansat în cinematografele româneşti luna viitoare, pe 2 februarie, după cum informează un comunicat de presă.

Filmul – care a avut premiera mondială în 2017 în cadrul secţiunii „Discovery” a Festivalului Internaţional de Film de la Toronto şi pe cea europeană în competiţia oficială a Festivalului de la San Sebastián, unde a fost recompensat cu o menţiune specială a juriului Premios Sebastiane – spune povestea lui Adi, un antropolog în vârstă de 40 de ani, părăsit de curând de iubita lui, care se mută în Ferentari pentru a documenta un doctorat despre manele.