Sorina Pintea cere să fie internată în spital, după ce i s-ar fi făcut rău în arest.

Sorina Pintea, aflată în arestul Poliției Capitalei, a cerut să fie internată la Spitalul Sfânta Maria, sub pază. Potrivit avocaților acesteia, citați de Digi24 fostului ministru al Sănătății este necesar să i se facă investigații medicale. Potrivit cererii formulate, Pintea suferă de o boală autoimună, iar starea de sănătate i s-a agravat.
 
La Centrul de Reținere şi Arestare Preventivă nr 1 din Capitală a fost solicitată, duminică, o ambulanţa pentru Sorina Pintea. Fostul ministru al Sănătăţii, care se află în detenţie în arest preventiv, a fost îngrijită de medici, care au constatat că nu se impune ca ea să fie internată, potrivit Mediafax.
 
Potrivit unor surse, Sorinei Pintea i s-a administrat o perfuzie.
 
 
Potrivit unui comunicat al Direcției Naționale Anticorupție în perioada decembrie 2019 – 28 februarie 2020, fostul ministru al Sănătății, acum manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă ”Dr. Constantin Opriş” din Baia Mare, a primit, printr-un intermediar, de la reprezentanții unei societăți comerciale, în două tranșe, sumele de 10.000 de euro și 120.000 lei.
 
Banii reprezentau un procent de 7% din valoarea unui contract de achiziție publică ce avea ca obiect “proiectarea și executarea lucrărilor de amenajare bloc operator-sală chirurgie cardiovasculară și toracică și spații adiacente”, încheiat în anul 2019.
 
„În data de 28 februarie 2020, după primirea sumei de 120.000 lei, activitate ce ar fi avut loc în biroul inculpatei din cadrul spitalului, s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante”, se mai arată în comunicat.
Facebook Notice for EU! You need to login to view and post FB Comments!