- Vangelis compozitorul pieselor Chariots of Fire și Blade Runner a murit la vârsta de 79 de ani
- Putin nu vede o problemă în extinderea NATO cu Suedia și Finlanda
- Rechizitoriul DNA: Ion Rădoi trimis în judecată pentru fraude la metrou
- Elveția va impune noi obligații serviciilor de streaming (gen Netflix)
- România trebuie să reducă cheltuielile din sectorul public
Spania a înregistrat noi „temperaturi istorice”, -25,4 grade Celsius

Spania se confruntă cu ger năpraznic, înregistrând temperaturi negative istorice de până la -25,4 grade Celsius. Frigul a complicat și procesul de deszăpezire în Madrid, acolo unde în continuare nămeții blochează mai multe străzi. O mare parte din centrul şi estul ţării este încă acoperită de zăpadă, după cea mai gravă furtună care a afectat Spania în ultimele decenii, numită Filomena.
Furtuna a adus de asemenea ploi abundente în alte părţi ale Spaniei şi a provocat moartea a trei persoane la sfârşitul săptămânii trecute. În timp ce o mare parte a ţării este în prezent afectată de un val de frig, două persoane fără adăpost au fost găsite moarte luni în Barcelona, potrivit autorităţilor locale, citate de Agerpres. Corpurile prezentau semne de hipotermie.
În centrul şi estul Spaniei, mercurul termometrelor a scăzut la -25,4 grade într-un sat din regiunea Aragon, la nord-est de Madrid, a anunţat agenţia meteorologică AEMET, referindu-se la temperaturi „istorice”. Potrivit purtătorului de cuvânt al AEMET, este „posibil să fi fost una dintre cele mai reci nopţi din ţară de câteva decenii”, mai scrie sursa citată.