Tableta pierdută și documentele secrete. Noi indicii despre „armata din umbră” a Rusiei

O nouă investigație realizată de jurnaliștii de la BBC News dezvăluie amploarea operațiunilor efectuate de un grup de mercenari ruși cunoscut sub numele de „grupul Wagner” în războiul civil din Libia, care include legături cu crimele de război și armata rusă. 

BBC a obținut acces exclusiv la o tabletă electronică pierdută pe un câmp de luptă din vestul Libiei de un luptător din cadrul grupul de mercenari Wagner. Aceasta a oferit perspectivă fără precedent asupra modului în care funcționează acești agenți, precum și numele lor de cod. 

De asemenea, jurnaliștii britanici au intrat în posesia unei „liste de cumpărături” pentru echipamente militare de ultimă generație, care sugerează că mercenarii care aparţin misterioasei companii ruseşti Wagner Group a fost cel mai probabil sprijiniți la cel mai înalt nivel, în ciuda nenumaratelor negări ale guvernului rus că organizația ar avea legături cu Moscova. Experții militari susțin că echipamente militare de ultimă generație ar fi putut proveni doar din aprovizionarea din resursele militare ale armatei rusești.

Andrey Chuprygin, un expert care colaborează cu Consiliul Afacerilor Internaționale din Rusia, un think-tank academic și diplomatic fără scop lucrativ din Rusia, a declarat că poziția Kremlinului cu privire la prezența în Libia a grupului Wagner este următoarea: „lăsați-i să se alăture acestui conflict și vom vedea care este rezultatul.Dacă funcționează bine, îi putem folosi ca pe avantaj. Dacă apar probleme, atunci noi nu aveam nimic de-a face cu aceștia”.